Cristina Șișcanu, din nou mămică? Cum se descurcă cu copiii lui Mădălin?

26 mai 2022 8:27   Interviurile Click!
Ultima actualizare:

Cristina Șișcanu s-a trezit de 3 X mămică după ce s-a căsătorit cu Mădălin Ionescu. Fosta prezentatoare tv a povestit, pentru Click!, cum se descurcă în postura de mamă vitregă și ce relație are cu copii lui Mădălin Ionescu din prima căsătorie. De altfel, vedeta își dorește o familie extinsă: se pregătește să devină mamă?

Cristina Șișcanu, o femeie împlinită, alături de Mădălin Ionescu

La 51 de ani, Mădălin Ionescu se poate declara un bărbat fericit: are o soție frumoasă, pe fosta jurnalistă Cristina Șișcanu, care îl iubește la fel ca în prima zi, și trei copii minunați. Ștefania (25 de ani) și Filip (18 ani) sunt copiii prezentatorului Metropola TV din prima căsnicie cu Mihaela Coșerariu, iar Petra este fetița pe care actuala soție a adus-o pe lume în urmă cu cinci ani.

Citește și: Ce măsuri a luat Cristina Șișcanu după ce menajera a furat-o ca-n codru

Familia este una cât se poate de fericită, Cristina Șișcanu trezindu-se, la începutul relației cu moderatorul tv, mamă vitregă, postură care, însă, o prinde de minune. Mai nou, vedeta  și Mădălin au rămas în casă doar cu doi dintre copii, Filip și micuța Petra, după ce Ștefania și-a luat zborul și s-a mutat în propriul apartament.

Cristina, ce fac copii? Au cam crescut...

Așa e! E cam fiecare cu treburile lui. Ștefania este mare, deja este adult în toată firea, are 25 de ani. S-a mutat singură, nu mai stă cu noi. Are însă un apartament aproape de noi. Are și un job foarte bun. A ajuns să dețină o poziție de director într-o firmă care se ocupă de comercializarea parfumurilor. E într-o zonă foarte frumoasă, care-i place foarte mult.

Filip cum este?

Filip a făcut și el 18 ani, este și el adult acum. Ce să mai?! Noi avem copii de toate vârstele! Petra are cinci ani...

Cristina Șișcanu: „Petra a devenit geloasă!"

Eu nu știu cum descurcați voi! Cum e să fii mamă pentru trei copii de vârste atât de diferite?

Așa, totul este în armonie! Din afară pare frumos! Ce m-a surprins e că Petra, atunci când era mai micuță îmi spunea tot timpul că vrea un bebeluș. De ceva timp însă, zice că nu mai vrea. Am citit că, între vârsta de 5 și 7 ani, nu e ok să mai faci încă un copil. Atunci copilul devine foarte gelos. Când e mai mic nu realizează, dar la 5 ani realizează că el cumva trebuie să o împartă pe mami sau să-l împartă pe tati cu un bebeluș.

Dar tu ți-ai mai dori copii? Mădălin ce zice?

Da, eu mi-aș dori! La un moment dat, chiar eram porniți să mai facem, după aceea a venit pandemia, m-a speriat și chestia asta cu războiul. Na, toți avem niște frici, niște temeri.

dălin a avut o formă mai gravă de Covid. S-a recuperat după boală? Cum se simte?

El nu a fost, practic, internat, Am văzut că s-a exagerat că a ajuns la spital. Da, a mers la spital, dar doar pentru investigații. Într-adevăr, l-a chinuit un pic Covid-ul, dar nu a fost internat cum s-a spus în presă. La el a degenerat într-o pneumonie.

Plecați în vacanță?

Pe 29 mai plecăm la Milano, pentru că eu voi participa la un eveniment de fashion acolo. Apoi ne-am luat și noi o vacanță de cuplu, de 2-3 zile, doar noi doi. Vrem să vizităm zona lacului Como că este foarte frumoasă. Ne întoarcem și, imediat a doua zi, plecăm în Turcia cu Filip și cu Petra și cu mama lui Mădălin, mama soacră.

Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu sunt căsătoriți din 2011 și au împreună o fetiță, Petra. Cei doi s-au cunoscut în urmă cu 12 ani, pe când el prezenta „Acces direct“ la Antena 1, iar ea era reporter.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe