Dansatoarea Deliei, mămică a treia oară! „Voi naște prin cezariană! Am luat deja două bone asiatice!”
Andreea Popescu, fosta dansatoare a Deliei Matache, e pe ultima sută de metri cu cea de-a treia sarcină. Ea și soțul ei, campionul la dans sportiv Rareș Cojoc, se pregătesc să-l primească în familia lor pe micuțul Alexie, cel de-al treilea copil al lor. Chiar dacă naște în doar două săptămâni, Andreea se mai plimbă încă pe la evenimente mondene.
Andreea Popescu face ultimele pregătiri pentru venirea pe lume a celui de-al treilea bebeluș. Fosta dansatoare a Deliei Matache a devenit mamă pentru prima dată în anul 2018 și acum are acasă un băiat și o fată. Ea și Rareș vor mai face loc pentru încă un băiețel în familie.
Andreea, ca ieri erai dansatoarea Deliei, dansai pe scenă. Te gândeai tu atunci că o să ajung să ai trei copii?
Eram tânără atunci aveam vreo 20 de ani și acum uite că am 39 de ani. Doamne, ce a mai trecut timpul! Am trei copii, îi mulțumesc lui Dumnezeu. Sunt bucuroasă, sunt împlinită, sunt exact unde mi-am dorit să fiu.
Andreea Popescu: „Sarcina a treia a fost cea mai grea! E și vârsta!”
Cum te simți? Cât mai ai pâna naști?
Am un băiețel de aproape cinci ani, o fetiță de un an și cinci luni și acum fac tot un băiețel. Alexie îl va chema. Trei copilași, pentru mine e waw!
Dintre toate sarcinile care a fost cea mai grea?
Asta, ultima e cea mai grea. E și vârsta. Prima sarcină a fost la 33 de ani. M-am resimțit, mai ales acum spre final. Mi-e greu. Am dureri de spate, sunt mai bătrâioară un pic.
Faci cezariană?
Din păcate, a trebuit să recurg la prima sarcină la cezariană, a doua la fel, a treia tot așa. Mi-am dorit să nasc natural, dar nu s-a putut, măcar am reușit să alăptez și nu am avut probleme. Sunt pregătită și de a treia cezariană, cu emoții că este totuși o intervenție.
„Unde cresc doi, crește și al treilea! Claie peste grămadă”
Ai pregătit camera pentru bebe?
Camera acum urmează să o pregătim, nu avem dulapuri suficiente. Aveam un dulap pentru doi copii, iar acum trebuie să mai cumpărăm unul. Asta e, unde cresc doi, crește și al treilea, și, de ce nu, și al patrulea! Claie peste grămadă. Dormim toți în pat!
Cine vă ajută?
Am două bone interne, acum a venit și a doua bonă. Una este filipinează și una este din Sri Lanka. Dar, să nu uităm că mama tot mamă este, mama este importantă, atunci când copiii sunt bolnavi mama este acolo, nu doarme. Mama face toate lucrurile.
Cine Andreea Popescu Cojoc?
Andreea Popescu s-a nascut pe 28 ianuarie 1984 la București. A lucrat încă de la vârsta de 16 ani, ca picoliță, iar apoi trei luni de zile a lucrat la birou. De la vârsta de 21 de ani, a început să câștige bani din dans. În 2007, a cunoscut-o pe Delia Matache prin intermediul coregrafei de la „Dansez pentru tine” și a devenit dansatoarea cunoscutei soliste. S-a căsătorit în 2016 cu Rareș Cojoc, campion la dans sportiv, renunțând la show-biz. Au deja doi copii și al treilea e pe drum.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!