Dezvăluiri inedite de la faimoasa soprană care a cântat în deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris. Oana Șerban: „A fost o onoare uriașă să reprezint România”
Oana Maria Șerban este una dintre vocile care au dus numele României pe cele mai faimoase scene din lume. A cântat în deschiderea Jocurilor Olimpice în Grădina de la Versailles și ne-a făcut mândri de țara noastră. Însă în spatele unui munte de talent și al unui succes răsunăttor, stă o muncă titanică. Acum, iubitorii de frumos au ocazia să o asculte pe Oana în concertul „La Vita è Bella”, dedicat zilei Italiei, pe data de 4 iunie. Va fi prezentă în lumina reflectoarelor alături de un alt mare talent, tenorul Ștefan von Korch. Despre serectele unei meserii făcută cu iubire, aflăm chiar de la Oana.
Dezvăluiri inedite de la faimoasa soprană care a cântat în deschiderea Jocurilor Olimpice
Vreau să ne povestiți despre parcursul dumneavoastră. De ce ați ales drumul artei?
Cred că, mai degrabă, arta m-a ales pe mine. De mică, muzica era modul meu natural de a mă exprima – cântam tot timpul, uneori fără să-mi dau seama, iar părinții îmi spuneau că era ca și cum aș avea mereu o coloană sonoră personală. La un moment dat, am realizat că scena e singurul loc unde simt că pot fi complet autentică. Nu a fost o alegere conștientă, rațională – a fost un fel de nevoie profundă de a spune povești prin voce, gest, emoție. Arta e limbajul meu.
Cine sau ce anume vă inspiră în carieră?
Oamenii. Emoțiile reale. Tăcerile dintr-o sală plină înainte de primul acord. Mă inspiră poveștile personale – ale celor din jur, ale personajelor pe care le interpretez, dar și cele care nu se spun niciodată cu voce tare. În plus, sunt profund influențată de muzicieni și actori care reușesc să fie vulnerabili și sinceri pe scenă – oameni ca Maria Callas, artiști care n-au fugit niciodată de imperfecțiune, sau Anna Moffo, o soprană care nu doar că avea o voce superbă, ci și o expresivitate tulburătoare. La ea, muzica nu era doar sunet, ci emoție pură, trăită cu o eleganță aproape dureroasă. M-a învățat că tehnica e importantă, dar adevărul pe care îl porți în tine face diferența.
Dacă nu ați face artă, ce meserie ați face?
Cred că aș face tot ceva legat de frumos. Îmi place să gătesc – să creez gusturi, culori și atmosfere care aduc oamenii împreună. Gătitul are ceva profund artistic în el, o formă de grijă și expresie. Mă atrage mult și designul interior – jocul cu spațiile, lumina, texturile. Mi se pare fascinant cum un loc poate deveni o stare de spirit, doar prin câteva obiecte puse cu sens.
Am visat, la un moment dat, și să fiu scriitoare, dar sincer… nu am răbdarea și talentul necesar. Așa că rămân cu muzica – acolo știu că pot spune ce simt, fără să scriu niciun cuvânt.
Haideți să vorbim mai multe și despre spectacolul „La Vita è Bella”. Cum ați întâmpinat propunerea de a fi într-un concert dedicat muzicii italiene? Vă place în mod deosebit Italia?
Când am primit propunerea, m-am bucurat enorm – Italia are o muzicalitate firească, iar limba italiană parcă curge direct din inimă. Concertul „La Vita è Bella” a fost o invitație de a celebra bucuria vieții, chiar și în mijlocul durerii – așa cum o face și filmul cu același nume. Italia e pentru mine un spațiu al pasiunii și al expresiei fără rezerve, și da, mă fascinează. Muzica italiană e extrem de generoasă emoțional, te obligă să fii prezent, viu.
Mă bucur să mă reîntâlnesc pe scenă și de această dată cu tenorul Ștefan von Korch, un partener artistic valoros, alături de care voi cânta în „La Vita è Bella”.
Înainte de a urca pe scenă aveți un obicei anume?
Da – îmi place să am câteva momente de liniște cu mine însămi. Mă conectez la corp prin respirație, mă uit în oglindă și îmi amintesc că nu trebuie să fiu perfectă, ci sinceră. Uneori îmi spun, în gând: fii acolo pentru oameni. Și, mai ales, fac o rugăciune. Îi mulțumesc lui Dumnezeu, îi cer să fie cu mine, să-mi dea liniște, curaj și să lucreze prin mine. Cred cu toată inima că fără El nu se poate. Rugăciunea aceea scurtă e ancora mea.
Ați cântat în deschiderea Jocurilor Olimpice în Grădina de la Versailles. Cum a venit această propunere?
A fost o surpriză extraordinară! Propunerea a venit din partea Operei Naționale București, și a fost o onoare uriașă să reprezint România în acest context. Am fost invitată să fac parte dintr-un moment muzical simbolic și am acceptat fără să clipesc. Să cânți în Grădinile Palatului Versailles, alături de corul și orchestra Operei, într-un eveniment legat de Jocurile Olimpice, într-un moment care îmbină sportul, arta și spiritul internațional, e un amestec unic de eleganță, forță și responsabilitate. A fost memorabil, e o experiență pe care o voi purta mereu cu mine.
Iar experiența din „Matilda” – musicalul ce tocmai a câștigat premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol pentru copii – ce ne puteți spune?
Matilda a fost o bucurie pură. E un spectacol care nu te lasă să fii pe jumătate prezent – trebuie să fii copil și adult în același timp. Copiii din distribuție sunt incredibili, iar energia lor m-a hrănit și inspirat. Faptul că spectacolul a primit recunoaștere prin premiul UNITER e o validare frumoasă, dar cel mai valoros premiu a fost reacția sinceră a copiilor din public – râsetele, întrebările, ochii lor mari și curioși.
Personajul meu, Miss Honey, m-a atins profund. E un rol aparent blând, dar cu o forță interioară uriașă. M-a făcut să trăiesc emoțiile altfel – cu mai multă fragilitate, dar și cu mai multă verticalitate. Am simțit că prin ea am crescut și eu, că am învățat cât de mult contează să ai grijă de ceilalți, dar și să nu-ți pierzi vocea interioară – acel adevăr personal care te face să rămâi sincer în tot ce exprimi, pe scenă și dincolo de ea. A fost, pentru mine, o întâlnire transformatoare.
Povestiți-ne mai mult despre proiectele viitoare.
La Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, pe 19 iunie, revin pe scenă cu un spectacol care îmi este foarte drag: Frumosul indiferent și Vocea umană. Sunt două povești intense, despre singurătate, absență și iubire, în care cuvântul și emoția capătă o forță aparte. E o provocare profundă – să fii singură pe scenă și totuși să umpli spațiul cu trăirea ta.
Apoi, pe 27 iunie, voi fi parte dintr-o Gală de operă la Opera Comică pentru Copii – un eveniment plin de energie și eleganță. Iar pe 4 iulie, la Sala Dalles, urmează Sous le ciel de Paris, un concert special dedicat muzicii franceze, o seară cu parfum de epocă și emoție, la care țin foarte mult. Fiecare proiect e o nouă întâlnire cu publicul, cu mine însămi și cu bucuria de a spune povești prin muzică.