Valerie Lungu este frumoasă de pică, dar blestemată în amor?
Valerie Lungu, una dintre cele mai apreciate influencere din mediul online, se pare că nu prea are noroc în dragoste! Basarabeanca spune, însă, că nu suferă după marea iubire, care întârzie să apară, căci așteaptă ca jumătatea ei să vină la pachet cu tot arsenalul de care ea are nevoie. Trebuie să fie cu principii, domnule, nu se acceptă orice!
Valerie Lungu, singură și selectivă la iubiți!
Fosta câștigătoare de la „Bravo, ai Stil” este una dintre cele mai frumoase influencere din România, însă, chiar și așa, blonda nu prea are noroc în iubire. Valerie Lungu a avut mai multe eșecuri în dragoste, ultima relație, cea cu medicul stomatolog Alex Meroiu, s-a terminat chiar prost pentru vedetă. Blonda spune că nu e dezamăgită, că așa a fost să fie! Speră, însă, să-și găsească jumătatea!
„Să-și dorească copii, familia să fie pe primul loc și să fim mereu în armonie. Chestiile astea îmi lipsesc cel mai mult.”, a spus Valerie Lungu despre ce nu a găsit la foștii iubiți, dar lucruri pe care speră să le găsească la viitorul partener de viață.
„Sunt foarte fericită în momentul de față pentru că mă am pe mine! Sunt mai fericită decât am fost vreodată în viața aceasta, în cei 28 de ani. Sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce am eu, sincer vă zic, din tot sufletul, sunt foarte împlinită și sunt exact acolo unde îmi doresc să fiu.
Nu am nevoie de nimeni acum! Nu este vorba că nu îmi doresc, clar îmi doresc pe cineva în viața mea, dar în momentul de față investesc foarte mult timp în mine și nu am puterea să investesc și în altcineva.
Eu nu am fost dezamăgită de niciun iubit. Relațiile mele s-au încheiat pentru că așa trebuia să se întâmple. Îmi doresc ca viitorul partener să fie foarte iubitor și să își dorească o familie și să împartă aceleași valori pe care le am și eu”, a declarat Valerie Lungu, pentru Click!.
Valerie Lungu arată senzațional, dar nu face nimic special pentru siluetă!
Fosta concurentă de la “Bravo ai stil!” (Kanal D) are o talie de viespie, iar pentru asta o ajută gena. Valerie Lungu nu face eforturi pentru a-și menține silueta, ba chiar mănâncă tot ce-i poftește inimioara.
„Nu știu exact câte kilograme am, mă simt foarte bine în pielea mea. Atâta timp cât îmi găsesc haine și se asortează bine pe mine este super. În primul rând sunt sănătoasă tun asta contează. Cam în jur de 40 de kilograme cred că am. Nu țin nicio dietă, mănânc orice, oricând, la orice oră iar dulciurile sunt preferatele mele. Hainele nu mi le fac la comandă. Merg la magazinele din mall și mi le cumpăr de acolo.”, a declarat Valerie Lungu, pentru Click!.
Valerie Lungu are succes pe online, însă și postările ei sunt calitative. Ea investește mult în social media, locul în care se simte cel mai bine. Pe internet vedem imagini și clipuri video din diferite ședințe foto, vacanțe și cam tot ce face cu viața ei.
„Nu știu dacă am succes în mediul online. Nu l-aș numi neapărat succes. Eu cred că este munca pe care o depun eu. Probabil succesul o să îl văd cam în câțiva ani, zic eu. Însă sunt foarte recunoscătoare pentru oamenii pe care îi am alături de mine și care se ocupă de mine.
În perioada aceasta am muncit foarte mult ca să mă dezvolt. Pentru mine, munca înseamnă 24 din 24 de ore. Mă simt bine așa, eu am impresia că dacă nu fac ceva simt că nu trăiesc, că nu mă aude lumea, că nu mă vede. Îmi place mult să fac conținut și asta este viața mea.”, a declarat Valerie Lungu, pentru Click!.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!