Sărbători Pascale cu programe speciale la TVR

14 aprilie 2023 9:20   Advertoriale

Slujbe religioase în direct, documentare tematice, filme artistice, spectacole de excepție, dar și ediții speciale ale unor emisiuni de divertisment se regăsesc în programul TVR pentru întreaga familie în zilele Sfintelor Sărbători de Paști.

La TVR 1, Iuliana Tudor revine cu „Vedeta populară”, Paul Surugiu-Fuego ne invită să urmărim o competiţie între muzica uşoară şi cea populară la „Drag de România mea!”, pe TVR 2, iar în transmisiune directă de la Ierusalim, TVR Cultural va difuza concertul de Paşte „Acasă la Iisus”. Iată câteva dintre programele speciale pregătite de TVR 1, TVR 2, TVR 3 şi TVR Cultural.

Vineri, de la ora 18.10 şi sâmbătă, de la 23.10, în două ediţii speciale „Universul credinţei”, TVR 1 transmite, în direct de la Patriarhia Română, Denia Prohodului Domnului, respectiv Slujba de Înviere.

Tot vineri şi sâmbătă, la ora 21.00, urmărim o poveste emoţionantă despre prietenie – prietenia cu Dumnezeu şi cu oamenii: „Maria din Nazaret” (Maria Di Nazaret – Italia, Germania, Spania, 2012). Maria din Nazaret și Maria Magdalena – două femei provenind din acelaşi sat, purtând acelaşi nume şi unite prin dragostea faţă de acelaşi Iisus.

Cu ediţii de sărbătoare vine şi „Tezaur folcloric”. Vineri, de la ora 23.00, Gheorghiţa Nicolae prezintă concertul de pricesne şi muzică bizantină „Credinţă şi unire”, desfăşurat la Palatul Patriarhiei din București. Iar duminică, de la ora 12.00, la „Tezaur folcloric”, bucuria Luminii Sfinte e cântată, la TVR 1, de mari interpreţi ai cântecului popular şi familii de intepreţi: Irina Loghin, Daniela Condurache, Gheorghe Roşoga, Aneta Stan, Viorica Flintaşu, Gheorghe Turda etc.

De Paşti, Cristian Tabără și Cristina Șoloc ajung în locuri unde trecutul este respectat și integrat firesc în prezent, unde simplitatea, autenticitatea, bunătatea, iubirea și credința fac parte din ADN-ul localnicilor: Maramureş. Pornim alături de ei, la ora 17.00, la „Exclusiv în România”, pe urmele haiducului Pintea Viteazul, unul dintre simbolurile luptei pentru dreptate și credință din Maramureșul istoric.

Acţiunea M.O.V. (miel-ouă-vin) este, la ora 18.00, în plină desfăşurare la „Gala umorului”. Mirela Zeţa şi Dragoş Huluba ne surprind, de Iepuraş, cu momente de arhivă cu Dem Rădulescu şi Tamara Buciuceanu, Rodica Popescu Bitănescu, Puiu Călinescu şi Ştefan Teodoriu, Stela Popescu şi Nicu Constantin, Amza Pellea.

Cu mare bucurie, Iuliana Tudor revine duminică, la ora 21.00, în studioul „Vedeta populară”, pentru debutul sezonului 9 al talent-show-ului de folclor de la TVR 1. Şi tot ea ne aşteaptă, pe 17 aprilie, de la ora 14.30, „La masa de Paşti”, alături de Sofia Vicoveanca, Irina Loghin, Mioara Velicu, Ștefania Rareș, Florica Bradu, Nineta Popa, Maria Dragomiroiu, Niculina Stoican, Andreea Voica, Victorița Lăcătușu, Cornelia Rednic, Ion Paladi, Nicolae Botgros, Liliana Laichici, Felicia Stoian, Alexandru Pugna, Ilie Medrea, Ovidiu Homorodean, Grupul Burnasul, Gelu Voicu, Cornelia Căprariu şi mulţi alţii.

Sărbătoare la TVR 2

Intrăm în atmosfera Sărbătorilor Pascale la TVR 2, vineri, 14 aprilie, ora 22:00, cu un documentar emoţionant, „Părintele Arsenie Boca - Icoana Mărturisirilor”, în regia lui Nicolae Mărgineanu.

„Cel mai mare artist este natura, dar deasupra ei este Dumnezeu. Apoi vin oamenii. Noi, artiştii, suntem doar nişte intermediari”, spune violoncelistul, compozitorul şi tenorul Adrian Naidin, invitatul Danielei Zeca Buzura la „Mic Dejun cu un Campion”, în ediţia de sâmbătă, 15 aprilie, de la ora 10:00.

„Drag de România mea!” îmbracă straie de sărbătoare în prima zi de Paşte. De la ora 15.00, Paul Surugiu-Fuego a pregătit, alături de echipa sa, o petrecere a diversității cu umor şi muzică românească de calitate. „Drag de România mea!” ne invită la o confruntare între două echipe, un quiz muzical, între echipa artiștilor de muzică ușoară și cea a artiștilor de muzică populară. Se difuzează simultan la TVR Internaţional şi luni, 17 aprilie, ora 21:00, la TVR Moldova.

Din tabăra de muzică ușoară fac parte Anișoara Puică (Basarabia). Stela Enache, Simona Florescu Dichiseanu, Ileana Șipoteanu, Denis Ștefănescu şi Raoul iar în tabăra de muzică populară, frații Andreea Haisan, Paul Ananie, Oana Tomoiagă și Gabriel Dumitru. De la Suceava, Margareta Clipa iar Dobrogea este reprezentată de Aneta Stan, care ne va cânta în ... chineză și ne va pofti la joc pe ritm celebru de geampara. Iar apariția doamnei Bucovinei, Sofia Vicoveanca, va fi o adevărată supriză.

De la ora 21:30, telespectatorii TVR 2 sunt invitaţi la balet: „Lacul Lebedelor”, spectacol al Operei Naţionale Bucureşti.

Programele speciale de Paşte la TVR Cultural

În Vinerea Mare, de la ora 21:00, Paula Seling ne oferă un concert de Pricesne și Cântece scrise pe versuri cu adânci semnificații pentru creștini.

Sâmbătă, 15 aprilie, ora 14:00 documentarul „O noapte în San Pietro” (Stanotte a San Pietro, Italia-Vatican, 2018) ne îndeamnă să facem o călătorie extraordinară pentru a descoperi şi admira cel mai mic stat din lume: Vatican.

De la ora 21:00, aşteptăm Învierea cu un Concert de Paşte: „Acasă la IiSUS”, transmisiune directă. TVR Cultural prezintă Concertul Extraordinar de Înviere de la Ierusalim. 12 dintre cei mai apreciaţi artişti români, Marcel Pavel, Sanda Ladoşi, Nick Casciaro, Luminiţa Anghel, Maria Coman, Alexandra Crişan, Nico Matei, Remus Alazaroe, cărora li se adaugă doi dintre cei mai cunoscuţi interpreţi de muzică religioasă la nivel internaţional, Kurt Davies şi Lynda Randle, vor susţine un spectacol extraordinar pe explanada „Turnului lui David” din Ierusalim.

În ziua de Paşte, de la ora 20:45, un film de colecţie: „Codin” (România, 1963), în regia lui Henri Colpi. Din distribuţie fac parte Alexandru Virgil Platon, Răzvan Petrescu şi Françoise Brion. Ecranizare a romanului omonim de Panait Istrati, „Codin” a obţinut Premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de Film de la Cannes 1963.

Spectacol cu arii din operă, susţinut de artişti români apreciaţi pe meridianele lumii, în prima zi de Paşte, de la ora 22:20. Un concert de excepție, susținut de trei dintre cei mai buni interpreți români de operă - Luiza Fatyol, Ioan Hotea, George Petean și Ciprian Teodorașcu. Producţie TVR Timişoara. Se difuzează la TVR Internaţional luni, 17 aprilie, ora 23.30.

Slujbe religioase la TVR 3

Slujbe religioase urmărim şi la TVR 3, în direct de la Blaj şi de la Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din Cluj. La „Cântec şi poveste”, vineri, de la 15.00, ascultăm pricesne cu Paula Hriscu, la „Cer și Pământ”, de la 17.00, avem un concert de muzică sacră din cadrul Festivalului de muzică veche Timișoara, iar „Sarea în bucate” ne arată, pe 16 aprilie, de la 17.30, cum se petrece Paştele în Ținutul Pădurenilor. De Paşti, „Vine Cluju’ pe la noi” de două ori: pe 16 și pe 17 aprilie, de la ora 13.30. Iar iubitorii de folclor sunt invitaţi, luni seară, de la ora 20.00, la o petrecere de pomină, la Hanul lui Manuc, unde hangiul Ovidiu Homorodean și hangița Irninis Miricioiu își așteaptă mușteriii.

Mai multe