Două uleiuri esențiale pot susține sistemul imunitar iarna. Motivul pentru care experții le recomandă
Întreaga țară se confruntă cu temperaturi scăzute în ultima perioadă, iar cei mai mulți români caută metode de a-și sprijini sistemul imunitar. Iar un farmacist recomandă două uleiuri esențiale care ar putea să ne protejeze de răceală și gripă pe timp de iarnă.
Cu toții știm cât de neplăcut este să ne confruntăm cu gripă sau răceală, mai ales atunci când nu avem cum să stăm acasă și să ne odihnim. Din fericire, există câteva metode simple care ar trebui să ne ajute să ne susținem sistemul imunitar. Iar potrivit unui farmacist, două uleiuri esențiale pot fi foarte utile pentru sănătate.
Mai precis, este vorba despre uleiul esențial de arbore de ceai și cel de Ravintsara. Potrivit topsante.com, doar două picături din aceste uleiuri esențiale trebuie aplicate pe fularul sau eșarfa pe care o purtăm în această perioadă, pentru a ne feri de gripă și răceală.
Uleiurile esențiale pot fi foarte utile
Uleiul esențial de arbore de ceai are proprietăți antibacteriene foarte puternice, iar unele studii au confirmat faptul că poate inhiba dezvoltarea anumitor bacterii. Iar pe timp de iarnă, moment în care multă lume din jurul nostru este răcită, două picături din acest ulei esențial aplicate pe eșarfa noastră pot fi de mare ajutor.
De asemenea, uleiul esențial de Ravintsara este un antiviral natural foarte puternic. La fel ca și în cazul uleiului de arbore de ceai, doar două picături aplicate pe eșarfa noastră ar trebui să ne fie de ajutor, în această perioadă rece a anului.
Aceste uleiuri pot susține sistemul imunitar
Practic, aceste uleiuri esențiale trebuie aplicate pe eșarfă, recomandă Dr. Tuglma, într-o postare făcută pe Instagram. Această metodă nu ar trebui folosită pentru copiii mai mici de trei ani, iar cei care suferă de epilepsie trebuie să evite, de asemenea, această metodă.
Această metodă ar trebui, potrivit specialistei, să ne susțină sistemul imunitar în această perioadă din an. În plus, metoda este una foarte simplă și ușor de pus în practică, fiind vorba despre două uleiuri esențiale naturale.