Cele 4 zodii care își vindecă sufletul în august 2023. Vor scăpa de suferință și necazuri, dacă profită de karma care le ocrotește toată luna

29 iulie 2023 6:45   Horoscop
Ultima actualizare:

Patru zodii își vindecă sufletul în august 2023. Pentru acești nativi urmează o perioadă cu soare și voie bună. Vor scăpa însă de suferință și necazuri doar dacă profită de karma care-i protejează pe toată durata lunii. Iată ce prezic astrele pentru fiecare zodie, în opta lună a anului.

Horoscop pentru luna august 2023

Berbec

Domeniul financiar este dinamizat toată perioada, dar din diferite perspective. Dacă începeţi prin a fi preocupat de modul de utilizare a propriilor resurse, de a face rost de clienţi care să aibă nevoie de talentele voastre, ulterior, atenţia se va deplasa către banii altora, către plățile de făcut, activităţile de monitorizare a conturilor bancare care sunt comune cu un partener. Comunicarea este puternică, ştiţi să vă folosiţi de cuvinte pentru a obţine ce doriţi.

Chiar şi legat de relaţionarea cu persoanele mai vârstnice sau care de obicei vă intimidau, acum se pare că depășiți nişte bariere. Sunteţi versatil, abordaţi uşor subiecte variate dar totuşi e bine să vă stabiliţi un prag mental întrucât anumite subiecte vă pot pune în situaţii delicate, mai ales dacă-s legate de secrete de familie sau moşteniri. Financiar, e bine să amânaţi mai ales partea speculativă şi să rămâneţi la cheltuielile de mică amploare şi fără prea mare bătaie de cap.

Taur

Deveniţi actorul principal fără să vă daţi prea bine seama ce s-a modificat. Activitatea de consiliere a celor dragi începe să vă ocupe timpul, serviciile iar favorurile făcute tot pentru binele familiei vă acaparează agenda şi vă aflaţi din ce în ce mai mult în centrul atenţiei. Vorbiţi mult la telefon, comunicarea devine importantă şi simţiţi o presiune crescândă pe a vă ocupa de ambiţiile şi obiectivele importante pentru voi şi pentru care nu prea aţi dedicat timp sau bani.

Va fi nevoie de un sacrificiu al momentelor pentru propria persoană pentru a vă putea ocupa de toate lucrurile la care v-aţi înhămat. Sectorul călătoriilor lungi, al principiilor după care vă ghidaţi este activat de Pluto şi sunt ocazii când, fie o deplasare vă dă şansa să luaţi contact cu alte perspective şi mentalităţi care pot deveni un model pentru voi, fie modificaţi de la sine unele lucruri. Puteţi de exemplu să transformaţi munca într-un soi de joacă.

Gemeni

E important să împăcaţi şi capra şi varza dar fără să le aduceţi la un loc. Adică trebuie să vă îngrijiţi de propria persoană în spațiul vostru de retragere, în timp ce îi demonstraţi partenerului că el este cea mai importantă persoană din viaţa voastră. Fiţi vigilent cu starea individuală de sănătate, faceţi un set de analize de rutină şi eventual propuneţi-i partenerului să vă urmeze modelul. Vă puteţi confrunta cu răceli, probleme în zona trunchiului superior, plămâni, braţe dar asta nu presupune să neglijaţi activitatea fizică ci, din contră, trebuie să aderaţi la sport cu mai multă convingere - doar să alegeţi varianta de mişcare potrivită.

Sunteţi comunicativ, agil în a determina starea interlocutorilor şi vă mulaţi rapid pe subiect şi atitudini dacă-i vorba de bani. Nu neglijaţi atmosfera de la locul de muncă, puteţi câştiga mai multe muşte pe miere dacă e să daţi crezare înţelepciunii populare şi e bine să menţineţi o oarecare armonie cu șefii sau să faceţi gesturi care să vă arate disponibilitatea pentru cooperare.

Rac

În ceea ce privește afacerile, cei care sunt ingenioși și activi până la extrem vor avea noroc. Principalul lucru nu este de a pune presiuni asupra partenerilor, ci de a vă identifica concurenții la timp.

Va fi o perioadă bună pentru cei cărora le place să învețe și să câștige experiență. Vor veni o mulțime de informații, dar sortați-le corect și împărtășiți-vă cunoștințele cu începătorii. Cei care se ocupă cu jurnalismul, redactarea articolelor, comerțul și relațiile externe vor avea destul de lucru. Afacerea publicitară va merge bine, acolo vă veți distinge prin idei și elocvență. De asemenea, nu renunțați la călătoriile cu scop profesional, folosiți-vă abilitățile ca un actor, folosiți partea artistică și creativă!

Mișcarea, dinamismul și o perspectivă pozitivă asupra oricărei situații vor ajuta să deveniți o persoană independentă din punct de vedere financiar. Or să existe destule oportunități de a vă consolida bugetul și de a găsi un loc de muncă măcar cu jumătate de normă.

Horoscop lunar august 

Leu

Puteți deveni cu ușurință mai activi în sfera socială, ceea ce este foarte util acum deoarece trebuie să faceți multe călătorii de afaceri, să fiți prezenți la întâlniri și negocieri importante. Nu numai că vă veți consolida conexiunea cu partenerii vechi, dar veți dobândi și unii noi, al căror sprijin pentru dezvoltarea dumneavoastră profesională va fi extrem de util.

Totuși, sunt posibile neînțelegeri și amăgiri. Nu trebuie să faceți promisiuni ori să semnați contracte, nici să participați la interviuri sau întâlniri importante. Cu atât mai mult, trebuie să fiți mai atenți în gestionarea finanțelor comune, deoarece pot apărea persoane care vor să profite de credulitatea voastră. Se pot ivi tensiuni și neînțelegeri cu membrii familiei sau cu o persoană dragă. Va trebui să vă concentrați pe cele mai importante lucruri și planuri și să nu începeți noi proiecte.

Fecioara

Simțiți nevoia de interiorizare, de a face lucrurile din umbră și, dacă s-ar putea să participați mai curând la evenimente private, v-ați simți mult mai confortabil. Spre mijlocul perioadei vă deschideți mai mult, partenerul oricineva important din familie fiind cel care vă trage spre lumea din afară.

Vă puteți exprima mult mai ușor sentimentele după cele câteva zile de introspecție, ați avut timp să vă puneți măcar parțial gândurile într-o ordine și să deveniți mai atent la stimulii sociali exteriori. Renunțați să încercați să schimbați pe cei din jur. Puteți începe cu propriul corp, să faceți o schimbare de look aparte, ceva la care vă gândeați dar nu ați avut curaj. Banii apar ca un nor deasupra spre finalul perioadei.

Balanța

Munca în echipă și folosirea tehnologiei existente pentru a vă ușura îndeplinirea sarcinilor grele devine un punct de concentrare. Înțelegeți că e nevoie să vă deschideți mai mult, să fiți mai în trend cu tot ce ține de aplicații sau programe software și, cel puțin la începutul perioadei, vă străduiți să faceți față atât vieții sociale de la locul de muncă, cât și să țineți pasul cu tehnologia.

Problema este de constanța acestor încercări, mai indicat fiind să o luați cu pași mici, să începeți prin a ieși la o cafea cu colegii, să vă cunoașteți mai bine și eventual să țineți în frâu agenda folosind programatoarele online. Nu puneți presiune singur pe voi, acordați-vă timp să vă ocupați și de relaxare, să vă liniștiți mintea prin sporturi mai blânde și plimbări în natură.

La locul de muncă se aplică același principiu al echilibului. Aveţi totuși în faţă dileme legate de dorinţa de a vă implica în activităţi speculative dar cu promisiune estimată de profit destul de rapid. Ezitați.

Scorpion

Succesul pofesional vă cheamă să ieșiți la scenă și să primiți atât aprecieri, cât și critici ori noile responsabilități care vin la pachet. Eforturile de până acum își ating scopul, nu mai e cazul de falsă modestie dar este cazul și să vă anunțați strategia de viitor. Și să nu uitați că privirile sunt ațintite asupra voastră, se așteaptă un plan articulat, coerent al pasului care urmează!

Creativitatea este la cote maxime și sunteți deschis să apelați la metode convenționale sau total caracteristice, gen un perete al dorințelor sau un avizier cu fotografii simbolice care să vă amintească pentru ce luptați. Sunteți invitat la evenimente protocol, acum vi se deschid uși către persoane cu funcție din medii diferite și e necesar să cereți sprijinul partenerului pentru a participa fără să vă credeți vinovat că îi neglijați pe cei dragi.

Simțiți nevoia de a găsi un echilibru între toată această răbufnire de amuzament, de a da o notă jucăușă lucrurilor serioase și necesitatea de a face o impresie favorabilă fiind pus la patru ace și vorbind protocolar. Și îl veți găsi în persoana de la care vă aștepați mai puțin.

Horoscop august 

Săgetător

Nu sunteți într-o dispoziție prea romantică, deși planificați momente de intimitate cu partenerul și chiar luați în calcul să duceți relația la un alt nivel.

Pentru cei care doresc să înceapă o relație, nu este un moment favorabil. Da, puteți cunoaște persoane interesante și cu care să dezvoltați o posibilă prietenie, dar nu știu cât de durabile ar fi toate.

Vă lămuriți asupra a ce obiective aveți în plan sentimenal și reușiți să stați deoparte de autoiluzionare. Este valabilă și reciproca, adică în relațiile pe care nu le mai simțiți ca fiind benefice pentru voi, alegeți să dați un pas în spate, să rupeți și să nu mai investiți așa multă energie.

Capricorn

Vi se aprind călcâiele în mod surprinzător după persoane abia cunoscute, vreți să petreceți cât mai mult timp în compania acestora și pare că ajungeți să neglijați restul prietenilor. Vreți să avansați cât mai repede în relație și să puneți cap la cap piesele din puzzle-ul reprezentat de cealaltă persoană. Un alt scenariu de luat în calcul este vigilența care acum vă ajută să diferențiați rapid intențiile personale de realitatea obiectivă.

Poate doriți să dezvoltați un anume tip de interacțiune dar realizați destul de rapid că ideile celuilalt nu corespund cu imaginea pe care v-ați format-o și vă repoziționați, adaptând din mers intențiile. Constatați că, deși ați pornit în căutarea unui prieten, ați găsit un colaborator sau invers. Este un AS important să puteți citi intențiile celui din fața voastră și să vedeți oportunitatea în oricare din situații. Fiți cu băgare de seamă la domeniul sănătății, mai ales dacă sunteți nativ de primul decan al zodiei!

Vărsător

Planul de parteneriat revine în forţă pe scena atenţiei. Ori creşte intimitatea cu partenerul, sau vă deschideţi cu critică la adresa lui mai mult sufleteşte către prieteni și cei din anturaj . Sugerez să comunicaţi cu încredere, să fiți atent la cuvintele alese! Diplomaţia vă ajută să intraţi în cercuri sociale noi şi să faceţi o impresie pozitivă.

Provocarea vine de la faptul că, deşi cei din jur sunt atraşi ca un magnet de voi, tendinţa interioară va fi orientată plutonian către a acţiona mai în ascuns, către discreţie, către a fi mai evaziv cu planurile financiare şi către a sta în umbră. 

Pești

Financiar, simţiţi nevoia de a vă implica mai mult în activităţi din care să puteţi să vă recuperaţi rapid investiţia iniţială. Nu e momentul perfect. Speculaţiile trebuie făcute totuşi mai curând în parteneriate, dar nici acolo nu e energie bună.

E nevoie de răbdare, de muncă multă, să faceţi un efort suplimentar, fie de a accepta împărţirea profitului, fie de a investi mai mult timp cu informarea, publicitatea şi analiza pieţelor.

Mai multe