Horoscop lunar Decembrie. Trei zodii primesc vești bune la final de an, iar Taurii sunt sfătuiți să fie prudenți
Citește horoscopul pentru luna decembrie, cu previziuni pentru toate semnele zodiacale, realizat de astrologul Click!, Lorina. Iată ce ți-au pregătit astrele pentru finalul anului 2022.
Berbec
Veți avea o lună dinamică, veți căuta să fiți energici și activi, cu destule idei de a atinge un obiectiv sau măcar de a găsi calea spre el. Însă nu trebuie să vă avântați ca berbecii, pentru că, de oricât entuziasm veți dispune, vlaga voastră nu-i de cursă lungă. Puteți în schimb să explorați noi orizonturi, să călătoriți, inclusiv în străinătate, să îmbunătățiți abilitățile și să vă relaxați.
Gândurile pentru viitor și care vă vor veni în primul decan de decembrie, nu vă grăbiți să le puneți în practică! Riscați ca impulsiv să faceți cele mai proaste alegeri. Tot în această perioadă, verificați-vă la timp echipamentele de muncă, faceți reviziile la mașini și conduceți cu prudență!
Ceva riscuri vă puteți asuma abia după 12 încolo, când energiile vor deveni mai prietenoase cu voi și vor permite implementarea cu îndrăzneală a ideilor voastre inovatoare.
Va trebui să rezolvați probleme de muncă, să finalizați proiecte și să consolidați relațiile cu conducerea. Dacă veți da dovadă de perseverență și disciplină, puteți fi premiați.
Spre finalul anului pot veni schimbări, rezultate ale unor eforturi de altădată, puteți lua decizii și vă puteți manifesta calitățile. Totul e să acordați prioritate sferei sociale.
Taur
Prudența ar trebui să stea la baza tuturor acțiunilor voastre în această ultimă lună din an. Cu ea veți putea obține rezultate acceptabile atât pe cale profesională, cât și materiale.
Primul decan de decembrie îl putem numi tensionat și conflictual, cu probleme nerezolvate care vor ieși în evidență și vor dinamiza sfera relațiilor și conexiunilor voastre. Calmul, calitățile și mobilitatea vă vor ajuta să ieșiți din situațiile dificile.
Aglomerația astrală din Capricorn și Luna Nouă tot acolo spre final de an, vor afecta dezvoltarea și pregătirea profesională, relația cu străinii și străinătatea, modul de a judeca lucrurile. Puteți însă depăși obstacolele iar atunci se vor deschide porțile unor realizări.
Cu Marte în zonă ce ține de muncă, profesie, venituri, e clar că sunteți agitați și aglomerați. Doar că, dacă neglijați odihna și relaxarea, s-ar putea să nu vă placă ce se declanșează și ce reacții va avea corpul fizic.
Financiar, poziția planetelor îmi arată cheltuieli neprevăzute și achiziții destul de costisitoare pentru voi.
Oricum, veți avea toate motivele ca să încheiați acest an greu într-o notă optimistă.
Gemeni
În continuare aveți planeta Marte care va face jocuri în semnul vostru, care vă dă energie, vă dă foc, dar de voi depinde cum le cheltuiți și le utilizați.
Primele 10 zile vor fi aglomerate în situații și evenimente de tot felul, destule dintre ele vor aduce tensiuni și vă vor sădi iritare și stres. Încăpățânarea, ego-ul și voință de sine, multiplicate de o confruntare deschisă de interese, ar putea provoca discordie serioasă în parteneriate. Ghidați-vă după principiile morale și feriți-vă de confruntările deschise și directe! Nu vor da rezultate pozitive, ba chiar ați putea pierde un sprijin puternic. Multe nu le veți percepe așa cum sunt cu adevărat. Nu construiți planuri mari și nu încercați să îmbrățișați imensitatea! Veți crede că puteți face mai mult, dar de fapt, între resurse și dorințe va fi disonanță.
La mijlocul lunii, veți putea încheia alianțe semnificative, parteneriate sau căsătorii promițătoare, ori să primiți sponsorizări. Toate acestea vor oferi oportunități reale de succes.
În ultima parte a anului, veți putea stabiliza pozițiile financiare, consolida bugetul ori veți face achiziții mari care să corespundă dorințelor și statutului vostru.
Rac
Trei sferturi din decembrie, poziția Soarelui nu vă favorizează starea de spirit, iar dacă adaug și poziția planetei Marte, pot afirma că nici cu sănătatea nu veți sta strălucit. Ar trebui să vă luați măsuri, indiferent dacă vă știți cu boli cronice ori sănătoși. Încercați să mențineți un stil de viață sănătos și să nu vă suprasolicitați. Dacă ignorați simptomele în caz că apar, debutul bolii va continua mult timp cu consecințe grele. Alimentația corectă și sănătoasă este deosebit de importantă. Eliminați alimentele picante si afumate din dietă, axați-vă pe legume fierte, cereale și produse lactate!
De muncă o s-aveți destulă, ba chiar va trebui să oferiți asistență și sprijin altora, precum și să îndepliniți anumite obligații consacrate în acorduri și contracte.
A doua jumătate a lunii vă poate aduce noi oportunități și direcții promițătoare, permițând să eliberați talente ascunse, să vă sporiți propria valoare și să câștigați popularitate. Vor fi zile bune pentru călătorii în străinătate, pentru crearea de noi contacte de afaceri, poate cu colegi ori aliați din alte țări.
Leu
Pentru a avea satisfacții în această ultimă lună din an, se impune o abordare creativă a rezolvării problemelor. Astfel de atitudine vă va oferi posibilitatea de a ajunge în centrul atenției colegilor și cunoscuților, de a obține plăcere din munca depusă. Acționând într-un mod original, non-conformist, chiar puțin excentric, veți avea reușite luna aceasta.
Complicațiile se pot ivi în prima decadă. Se ivesc atunci o mulțime de contradicții, situații de conflict cu partenerii, cu șefii, din cauza cărora cu greu se va putea stabili o cooperare eficientă și o comunicare constructivă. Nu luați decizii impulsive, nu trageți concluzii pripite, nu vă distrugeți relațiile, amânați totul pentru după 11!
Trecând peste atenționările mele, chiar vă puteți face viața ușoară și frumoasă pentru că optimismul și dorința de a fi sub reflectoare în decembrie vor fi la un nivel ridicat. Veți încerca să faceți pe plac altora, să vă demonstrați talentele și calitățile excelente în afaceri. Farmecul crescut și entuziasmul în rezolvarea
oricăror probleme, vor ajuta la realizarea tuturor planurilor și la obținerea încurajării binemeritate.
Fecioara
Vine o lună în care preocupările voastre e nevoie să fie îndreptate spre sarcinile mici. Dar asta nu e un lucru greu pentru voi. Sunt posibile noi întâlniri, noi cunoștințe și comunicare cu oameni deosebiți. Veți avea al șaselea simț, veți înțelege rapid cine este pe placul vostru ca spirit și interese și cu cine puteți organiza o afacere comună. Chiar e o lună deosebit de bună pentru cei care fac afaceri. Există șansa de a încheia o alianță, un contract profitabil și de cooperare.
Dacă prima jumătate de decembrie vor mai veni și situații destabilizatoare care să vă tulbure, ultimele 2 săptămâni vă veți dobândi obiectivitatea caracteristică și curajul de a acționa favorabil. Va fi deci un timp mai reușit și mai productiv.
Puteți face un bilanț al anului și veți constata că una peste alta munca pe care ați făcut-o nu a fost în zadar. Rezultatul va fi recunoașterea, recunoștința și încurajarea financiară.
Medical, concentrați-vă pe bolile de lungă durată, în special dacă aveți deja afecțiuni cardiace, sau luați aminte la articulații și ligamente!
Nu uitați de viața personală, socializați, petreceți timp cu cei dragi!
Balanța
Decembrie va aduce și pentru voi energii favorabile refacerii, cel puțin în primele două săptămâni, motiv pentru care ar trebui să fiți optimiști. Nu ezitați să planificați petreceri sau întâlniri cu prietenii, cumpărături pentru cei dragi, distracție și relaxare pentru buna voastră dispoziție și liniștire a psihicului! Vechile tensiuni și neînțelegeri ar trebui date uitării, iar pentru cei care considerați că au greșit ar trebui să vină iertarea. Pentru asta, bine-ar fi să încercați să le ascultați motivele pentru care au fost în dezacord cu voi!
Nu vă implicați în conflicte de interese, evitați achizițiile scumpe și iraționale, achitați cât puteți din datorii și evitați încălcarea legii pentru care ați putea primi amenzi usturătoare!
Mijlocul lunii vine cu schimbări pozitive în casă și familie, poate o mutare, poate achiziții profitabile, sărbători și nunți.
Profesional, dacă aveți afaceri, luați aminte la relația cu subalternii sau partenerii aflați la distanță! Lucrurile cele mai bune s-ar putea petrece în zona imobiliară.
Din punct de vedere al sănătății, sunteți vulnerabili la excesul de sare sau produse afumate. Ocoliți de asemenea băuturile carbogazoase ori sucurile cu multe ingrediente artificiale!
Scorpion
Se va simți lipsa de vlagă, de chef sau creativitate, în așa fel încât nu vă veți putea achita corespunzător de toate sarcinile care implică muncă, profesionalism și concentrare. Recomand așadar să vă dedicați timpul treburilor casnice și rudelor, planificării vacanței, închiderii datoriilor și perfecționării capacității de adaptare la situațiile ce vor veni spre voi.
Medical, dacă imunitatea este scăzută, atunci trebuie întărită urgent. Evitați hipotermia, îmbrăcați-vă în concordanță cu vremea și, eventual, nu amânați tratamentul dacă veți avea curgeri nazale sau tuse! Complicațiile, chiar și după o boală ușoară, pot fi grave. Poziția planetei Marte atenționează inclusiv asupra riscurilor de răniri și accidentări. Totul ar trebui să fie cu moderație și într-un ritm calm.
Amânați pentru al doilea decan din lună orice acțiune care prezintă nelămuriri și chestii necunoscute. Abia după 12 încolo sunteți favorizați pentru desfășurarea unor negocieri și întâlniri importante, instruire, pregătire avansată, călătorii și participare la evenimente sociale.
Ultimele zile din an sunt bune pentru parteneriate, precum și pentru întocmirea de planuri strategice pentru 2023.
Săgetător
Dacă alte zodii sunt supuse în prima parte a lunii vibrațiilor negative, cu voi lucrurile pot sta altfel. Veți fi dinamici, activi, aventuroși și carismatici, înaintând curajos spre țintele și obiectivele pe care vi le stabiliți. Inconsecvența nu vă avantajează și nu trebuie să încercați din mers noi metode, ci e nevoie să vă axați pe cele deja testate și cunoscute.
Aceia care au afaceri, ele vor genera venituri, dar pentru a obține o poziție financiară mai mare, va trebui să învățați cum să economisiți și să gestionați rațional banii.
Luna e una de căutări, în care veți încerca să vă găsiți locul, să aprofundați cunoștințele, să învățați noi abilități, doar câ până pe 11 nu-i indicat să luați decizii majore. Oportunitățile vor veni de fapt în a doua parte de decembrie.
Medical, ar trebui să vă ascultați corpul și să nu vă extenuați la muncă. Bolile vechi sau inflamațiile se pot agrava, mai ales la nivelul tractului gastrointestinal.
Luna Nouă din ultima săptămână activează și ea sectorul financiar,vă poate crește veniturile, veți primi o creștere de salariu sau veți găsi un loc de muncă mai bine plătit. Va fi nevoie însă de înfrânarea impulsurilor de a juca la jocurile de noroc. În caz contrar, pot apărea pierderi financiare mari.
Capricorn
Prima săptămână poate fi dificilă și de aceea vă recomand mai multă odihnă, cu atât mai mult cu cât oboseala din timpul anului s-a acumulat. Chiar dacă vin sărbătorile, momentele de retragere sunt indicate, mai ales că rudele nu vă acordă atenția pe care ați dori-o sau chiar ați fi meritat-o. Este timpul să vă relaxați și să faceți lucruri mărunte. Încercați însă ca ceea ce faceți să fie fără greșeli, pentru ca mai târziu să nu ajungeți în situația de a reface de o sută de ori ceea ce ați început.
Relația cu copiii poate reprezenta și ea domeniu de atenție. Devine necesar să le acordați mai mult timp, mai multă supraveghere, iar dacă ei sunt micuți, fiți cu ochii pe ei în gospodărie. Sunt pasibili de accidente și răniri.
Pe măsură ce intrăm în a doua jumătate de decembrie, norii se mai risipesc iar starea voastră de spirit se va ameliora, comunicarea se va regla, buzunarele se vor mai umple. O să vă ocupați mult de viața privată, doar că nu lăsați pentru asta ca oportunitățile profesionale să treacă fluierând pe lângă voi!
Medical, orice problemă apare să n-o tratați cu indiferență și nici după ureche! Mergeți la medic, mergeți la terapeut, luați tratamentele indicate de specialiști!
Vărsător
Veți fi puși în situația de a vă demonstra calitățile de lider, de organizare,de coordonare și pricepere și aveți capacitatea de a o face. Atenția celor din jur se va îndrepta spre voi, veți fi în centrul oricărei petreceri sau conducători din companie. Veți fi măguliți de un astfel de interes dar,în același timp, vi se va părea oarecum epuizant.
Vă puteți face planuri, strategii de viitor, pentru că ele vă vor dinamiza chiar dacă poate pe unele nu le veți pune niciodată în practică.
Nu veți fi feriți de tensiuni și frământări interne, în primul rând pentru că nu vă simțiți susținuți în ceea ce doriți să faceți. Păstrați-vă calmul și răbdarea și deschiderile vor veni de la jumătatea lunii încolo! Atunci vă veți putea alătura unor organizații noi, veți forma alianțe, veți începe o afacere comună, vă veți angaja în proiecte științifice sau activități politice.
Finalul anului va aduce recompense pentru merite și eforturi din trecut, pot veni câștiguri neașteptate, moșteniri, datorii de mult uitate pot fi returnate sau se vor plăti compensații.
Atenție la secrete ce pot fi dezvăluite, iar asta nu vă va aduce nicio plăcere! Sau invidioșii vă vor ataca, sau puteți pica în plasa unor oameni necinstiți.
Pești
Pe măsură ce vom intra în prima săptămână de decembrie, puteți fi prinși din urmă de probleme vechi, lăsate neterminate ori de gafe pe care le-ați făcut. Ele vor influența negativ cariera, statutul ori pot aduce pierderi financiare. Frustrările și complexele pe care le-ați acumulat se vor acutiza și vor face aproape imposibilă o bună relaționare cu cei din jur. Puterea interioară și încrederea în voi va slăbi și, în loc să vă ocupați pe ultimii metri de obiectivele serioase, inclusiv de problemele interioare, veți prefera să dați bir cu fugiții și să vă dedați relaxării, petrecerilor, divertismentului. Această fugă de răspundere se poate solda mai târziu cu mari pierderi.
Cu ceva efort și curaj însă, puteți întoarce multe în favoarea voastră din a doua jumătate a lunii încolo. Lucrul în echipă va fi mai acceptabil și mai eficient pentru voi decât munca individuală, puteți deveni membri ai unui grup la locul de muncă, vă puteți alătura unor organizații caritabile, puteți accepta să vorbiți în public, iar întâlnirile vă vor aduce mai multă satisfacție decât negocierile personale cu unul dintre parteneri.