Prima zi a noului an chinezesc. Ce efecte are semnul Tigrului de Apă

1 februarie 2022 13:52   Horoscop
Ultima actualizare:

Anul Nou Chinezesc 2022 începe de la 1 februarie și se va încheia la data de 21 ianuarie 2023. Este anul tigrului de apă, al treilea animal în zodiacul chinezesc, caracterizat prin putere, acțiune și îndrăzneală. În Anul Tigrului de Apă 2022, culorile predominante sunt albastru și negru. 

Sunt 12 animale în zodiacul chinezesc, cărora le corespund anumiți ani: şobolan, taur, tigru, iepure, dragon, şarpe, cal, capră, maimuţă, cocoş, câine şi porc. Există cinci elemente în acest horoscop: Focul, Pământul, Metalul, Apa şi Lemnul. Noul An Chinezesc aduce inspirație și este prielnic din punct de vedere al posibilităților. 

Ce spun chinezii despre Anul Tigrului de Apă 

Urmează un an complet diferit față de 2021, anul Bivolului de Metal, care a fost despre multă muncă și pragmatism. Despre Anul Tigrului de Apă se spune că este anul schimbărilor masive, al introducerii noilor și îndrăznețelor idei, mai ales ale acelora foarte controversate. 

Este un an pentru acțiune pură, aduce inspirație și este prielnic din punct de vedere al posibilităților. Tigrul este cunoscut pentru puterea, îndrăzneală și abilitatea sa de a face totul la un nivel înalt.  

Apa are legătură cu sensibilitatea, creativitatea și deschiderea la schimbare. Dar apa este și o forță naturală puternică. Ea poate stinge focul și poate depăși orice obstacol îi stă în cale.  

Tigrii, de asemenea, acționează rapid, așa că și în 2022 trebuie să ne pregătim pentru situații care se schimbă rapid. Partea rea este că asta poate însemna mai multă dramă, fie acasă, fie la muncă. Partea bună este că Tigrul poate aduce vești bune neașteptate și poate transforma vise nebunești într-o realitate de succes. 

În Anul Tigrului de Apă 2022  se vor ivi ocazii de business, oportunități de joburi bine plătite și șanse de avansare în carieră. Pe plan amoros, Anul Tigrului de Apă 2022 este favorbil persoanelor care nu au un partener. În Noul An Chinezesc persoanele singure își pot întâlni jumătatea dacă știu să caute după cum spun chinezii

Mai multe