Rețetă ciulamaua de pui cu leurdă. Un preparat gustos gata în numai jumătate de oră

6 mai 2026 6:35

Este o rețetă simplă și delicioasă, care ar trebui să fie gata în aproximativ jumătate de oră. Ciulamaua de pui cu leurdă nu are nevoie decât de câteva ingrediente simple și poate fi servită alături de mămăliguță caldă.

Ciulamaua poate fi pregătită foarte ușor / foto: bucataras.ro

O mâncare delicioasă nu trebuie să fie, neapărat, una complexă. Ciulamaua de pui cu leurdă este un preparat simplu dar care are un gust intens, de care vă veți îndrăgosti încă de la prima înghițitură.

Iar partea cea mai bună este faptul că nu este nevoie decât de câteva ingrediente foarte simple și ieftine.

De ce ingrediente este nevoie

În general, această rețetă nu are nevoie de foarte multe ingrediente și ar trebui să fie gata în mai puțin de jumătate de oră. Chiar și cei care nu au deloc foarte multă experiență în bucătărie ar trebui să poată să se descurce fără probleme atunci când pregătesc această rețetă.

Practic, tot ce vă trebuie sunt 500 de grame de pulpe de pui dezosate, aproximativ 3 - 4 linguri de făină, 500 ml de apă, o legătură de usturoi verde, patru legături de leurdă, 4 - 5 linguri de ulei de măsline și, nu în ultimul rând, sare și piper.

Cum se pregătește ciulamaua de pui cu leurdă

Potrivit bucataras.ro, primul pas care trebuie urmat este să spălați și să tocați mărunt usturoiul verde și leurda. Apoi, trebuie să amestecați făina cu două linguri de apă, iar apoi să o subțiați cu restul de apă până când se transformă într-un amestec omogen.

Pulpele de pui se taie în bucăți potrivite, se încinge uleiul într-o tigaie și se călește carnea. Tot acum se condimentează cu sare și piper.

După ce carnea s-a rumenit uniform, se adaugă usturoiul verde și se amestecă bine. După alte două minute, se adaugă amestecul de apă și făină, iar totul se fierbe la foc mic și se amestecă constant. Atunci când sosul devine gros și cremos, se mai pune sare și piper după gust.

Leurda se adaugă chiar la final și se amestecă totul bine.

Mai multe