Rețeta inedită cu care Meghan Markle și-a cucerit fanii. Iată cum se prepară
Meghan Markle își surprinde fanii din întreaga lume cu o nouă rețetă de paste delicioase! A postat întreaga rețetă pe pagina sa de Instagram. Iată cum se prepară pastele cu lămâi murate.
Ducesa de Sussex a investit în pasiunea sa pentru gastronomie și a început să testeze în bucătăria sa fel și fel de rețete, care mai de care mai interesante. Recent, Meghan a creat un preparat gustos folosind lămâi murate.
Cum se prepară pastele cu lămâi murate
Actrița devenită Ducesă le arată urmăritorilor săi cum a pregătit lămâi murate și cum acestea dau un plus de prospețime și aromă rețetei, pe care a reușit să o finalizeze rapid.
De data aceasta, Meghan Markle propune paste cu lămâi murate – o rețetă simplă, perfectă pentru zilele călduroase, atunci când nu vrei să petreci prea mult timp lângă aragaz.
„Gătesc paste cu lămâi murate, este un deliciu”, a spus Ducesa, care a completat meniul cu un pahar de rosé din colecția brandului său „As ever”.
Pentru preparat, Meghan a sotat usturoi pisat, busuioc, lămâie murată și ulei de măsline, iar apoi a adăugat pastele fierbinți, gătite al dente. Rezultatul: un fel de mâncare simplu, dar plin de aromă, suficient pentru un prânz sau o cină rapidă.
În urmă cu câțiva ani, a prezentat o metodă ingenioasă de a găti paste cu legume la cuptor, în care pastele nu erau fierte în prealabil, ci puse crude direct în tavă, alături de apă și legume.
Rețeta cu care Meghan l-a cucerit pe Harry
În primul episod al serialului „With Love”, Meghan a vorbit despre rețeta „Skillet Spaghetti”, o combinație de spaghetti cu roșii cherry, kale, rucola, parmezan, usturoi și ulei de măsline – un preparat sănătos și rapid, care a fost intens distribuit online.
Dragostea ei pentru gătit este cunoscută încă dinaintea căsătoriei cu Prințul Harry. Se spune că l-a cucerit încă de la primele întâlniri pregătindu-i celebrul „pui al logodnei”, o rețetă semnată de Ina Garten. Preparatul, gătit și de actrița Emily Blunt, poartă această denumire deoarece ar fi „arma secretă” prin care multe femei și-ar fi cucerit partenerii.
Rețeta presupune un pui la cuptor aromatizat cu lămâie, usturoi, ceapă, cimbru și condimente. Ingredientele sunt așezate într-o tavă mică, lăsate să se coacă încet mai bine de o oră, iar la final se adaugă vin și unt pentru un sos intens și gustos. „Vă spun, sosul care se formează peste ceapă este divin”, a povestit Emily Blunt despre preparatul ce a devenit viral datorită Inei Garten și pe care Meghan l-ar fi folosit pentru a-l impresiona pe Harry.