Secretul celei mai bune salate de vinete. Ce fac bucătăresele adevărate pentru un gust demențial

30 mai 2024 14:14   Rețete

Salata de vinete se numără printre cele mai apreciate preparate din bucătăria românească. La orice sărbătoare, pasta cremoasă obținută din vinete coapte a făcut furori pe mesele festive, însă puțini știu secretul care face această salată să aibă un gust unic.

Secretul care face salata de vinete să aibă un gust unic în România

De regulă, salata de vinete este simplu de preparat. Facem o pastă cremoasă din vinetele coapte tocate și amestecate cu ulei, ceapă, sare și zeamă de lămâie. În funcție de preferințe putem pune și maioneză, muștar sau ou pentru a-i da o consistență mai bogată. Există, însă, un secret care face ca salata de vinete să fie mult mai delicioasă. Ei bine, trucul constă în modul de coacere a vinetelor. Astfel, legumele trebuie coapte pe jar sau pe flacără, până când coaja lor începe să se carbonizeze și să le dea o aromă afumată. Acest secret este cunoscut doar de gospodinele adevărate.

Coacere vinetelor pe jar sau pe flacără este o tradiție veche, de pe vremea când vinetele se coceau pe plită, pe sobă sau chiar pe grătar, fiindcă nu existau aragazuri sau cuptoare electrice. După ce acestea erau gata, mamele sau bunicile noastre le curățau de coajă cu ajutorul unui cuțit și le tocau mărunt până când deveneau o pastă moale. După ce se amesteca cu ceapă și ulei, se adăuga zeamă de lămâie pentru a-i da o aromă fresh.

Alte metode pentru a coace salata de vinete. În ce zone se mai găsește acest preparat

Trebuie să știți că atunci când coacem vinetele pe flacără sau pe jar, bacteriile sau pesticidele aflate pe suprafața lor, vor fi distruse. Mai mult, coaja carbonizată ajută la păstrarea umidității și nutrienților din miezul vinetelor.

Totuși, dacă nu aveți posibilitatea să le coaceți prin aceste metode, puteți folosi air fryer-ul sau cuptorul electric, chiar dacă nu vor da același gust afumat salatei. În acest caz, bucătarii specialiști recomandă sosul Worcestershire, paprika afumată sau fum lichid pentru a căpăta această aromă.

De precizat este că salata de vinete nu este un preparat specific românesc, ci se găsește și în zona mediteraneană și orientală, sub diverse rețete. De exemplu, în Maroc putem mânca zaalouk, o salată de vinete cu roșii, usturoi, ulei de măsline și condimente precum paprika și chimen. De asemenea, la turci găsim baba ganoush, o pastă de vinete cu suc de lămâie, tahini și usturoi. Pe de altă parte, în Grecia o regăsim sub numele de melitzanosalata și se combină cu iaurt, oțet și ulei de măsline.

Mai multe