Unde se află barca și mașinile Prodancăi pe care Reghe le-a dat dispărute! Una e pe lac, alta în fața casei! Click! are dovada că antrenorul a fost executat silit
Laurențiu Reghecampf (48 de ani) a mers, joi 9 mai, la Poliția din Snagov și a făcut plângere penală, reclamând furtul a două mașini de lux din fața vilei de la Snagov și a unei ambarcațiuni. Paparazzi Click! au surprins, duminică 12 mai, imagini atât cu barca de lux, dar și cu mașina Maybach, date dispărute de Reghecampf. Una e pe la lac la Snagov, alta în fața vilei!
Laurențiu Reghecampf (48 de ani) a ajuns, joi 9 mai, la sediul Poliției din Snagov, reclamând că cineva i-a furat, în urmă cu două luni, din fața vilei de la Snagov unde locuiește Anamaria Prodan mașina Ferarri și un Maybach Mercedes, iar de pe lac o ambarcațiune de lux pe care familia o deținea. Prejudiciul estimat se ridică la suma de 690.000 de euro.
Barca de 150.000 de euro, ancorată pe lac la Snagov! Impresara își reface pontonul și de aceea ambarcațiunea a fost mutată!
Paparazzi Click! s-au deplasat, duminică dimineața, la vila impresarei din Snagov au găsit barca , în valoare de 150.000 de euro, pe lac, ancorată lângă pontonul impresarei la care se lucrează de zor. Impresara își reface pontonul și, în aceste zile, se lucrează din greu la gardul care separă apa de curte.
Și mașina Mercedes Maybach stă în ploaie, în fața vilei. Avem imaginile!
Mașina Mercedes Maybach, în valoare de 190 000 de euro, a fost și ea găsită, parcată chiar în fața vilei de la Snagov. Bolidul de lux se odihnea în ploaia care bătea cu înverșunare în caroserie.
În ce privește mașina Ferrari, în valoare de 350 000 de euro, aceasta nu era parcată în fața casei.
„Ferarri nu este mașină să o lași în ploaie, în fața casei. La Reghe poate, la Văcărești, de unde este el, toate se țin în fața casei, la Snagov se țin în garaj. O astfel de mașină nu se ține în soare și praf. Ana merge mereu cu Ferarri. Și ea și Laurențiu Junior, și Sarah“, au declarat vecinii impresarei de la Snagov.
„Asta este o prostie, niște bazaconii pe care le face Reghecampf să mai iasă prin ziare. Este mașina cu care băiatul meu merge la școală zilnic. Să ajungi să declari aberații la poliție, să induci și poliția în eroare, doar să îți apară numele în ziar este ceva cumplit!”, a spus și Anamaria Prodan, referitor la mașina Ferrari.
Avocatul lui Reghecampf, Adrian Căvescu, prins cu mâța-n sac în privința executării silite!
Click! a dezvăluit, zilele trecute, că Laurențiu Reghecampf este executat silit pe jumătate din casa de la Snagov de către patronul Universității Craiova, Mihai Rotaru, conform dosarului de executare silită nr. 1024/2024, din 25 aprilie 2024, emis de Camera Executorilor judecătorești de pe lânga Curtea de Apel București Coșoreanu & Asociații.
Laurențiu Reghecampf (48 de ani) nu poate prelua pentru moment nicio echipă din Liga 1. Antrenorul are „interzis” din partea Comisiei de Disciplină și Etică din cadrul FRF din cauza unei datorii către Universitatea Craiova.
Adrian Căvescu, avocatul lui Laurențiu Reghecampf, susține însă că antrenorul nu a fost executat silit, deși el a făcut și o contestație, care a fost respinsă.
La emisiunea lui Dan Capatos de la Antena Stars, avocatul antrenorului, Adrian Căvescu a negat că Laurențiu Reghecampf ar fi fost executat silit de patronul Universității Craiova.
„Reghecampf nu are nici o executare silită pe numele lui. Sunt doar speculațiile doamnei Prodan”, a spus Adrian Căvescu, la Antena Stars.
Documentele judecătorești îl contrazic flagrant însă pe avocatul lui Reghecampf. Pe portalul instanțelor de judecată se arată că antrenorul împreună cu avocatul să au încercat să suspende cererea de executare silită, însă judecătorii au respins contestația.
„Avocatul Căvescu încă nu a aflat că, din luna aprilie, clientul său este executat silit pe toate bunurile pe care le are în proprietate, de fapt pe jumătate din bunurile pe care le are în proprietate.
Nu a ascultat Ana de mama ei atunci când i-a spus să nu treacă nimic pe numele ei că împarte cu Reghe. S-a încăpățânat, dar așa sunt toți copiii. Reghe are jumătate de casă și jumătate de apartament. Nimic mai mult. Și astea luate tot de la regretata Ionela.
Familia lui stă și acum pe la Văcărești la marginea unui sat“, au spus surse din preajma fostului cuplu.
Anamaria Prodan: „Totul a fost al mamei mele!”
„Este executat silit pe tot ce are și este în degringoladă. Acesta este finalul unui mare talent! Am dat 3 ani și s-au împlinit 3 ani până la decădere. Din cel ce sclipea în Champions League, vedeți ce a ajuns azi. Și decăderea o să fie și mai rea, acesta este doar începutul. Ce vedeți prin ziare sau ce declară el pe la prieteni, gen că e milionar, că are case de milioane, zeci de apartamente, afaceri peste afaceri, sunt numai minciuni.
Totul a fost al mamei mele! Salariile lui din fotbal au fost normale, nu au fost sumele care s-au vehiculat. Dintr-un salariu pe un an al lui își lua un Ferarri și un Mercedes, și gata se termină salariul pe an! După ce mai mânca ?! Mama mea a fost stâlpul lui și susținerea lui. Avocații mei au dosare cu împrumuturi semnate de Reghecampf, în fața mamei mele este mic și se face de râs zilnic.
Mă doare să-l văd în situația asta. E foarte rău că Mihai Rotaru i-a blocat dreptul de a antrena, căci altceva nu știe să facă. Să înțeleaga toată lumea și să nu mă mai sune că i-au împrumutat bani și nu le mai răspunde la telefon. Să nu îi mai împrumute nimeni bani. Nu e solvabil! Nu are de unde să i returneze.
Omul este executat silit și nu reușește să și achite datoria față de Craiova. Stă acasă și nimeni nu-l angajează, deci singura variantă era să încerce să mai ia ceva de acasă să vândă și să-i achite lui Mihai Rotaru datoria. Însă, s-a terminat și asta …Acum nu mai dormim. Nu ne mai poate lua nimic. Ajunge atâta somn pe mine nu?! Am dormit suficient 16 ani!
Repet! Nu îi mai împrumutați bani că nu are nimic decât licența de antrenor, certificat de naștere și buletin, dacă nu le-a pierdut și pe alea.
Licența aia de antrenor tot eu l-am ajutat cu greu să o ia! Of…Am uitat. Mai are hainele de acum 3 ani în șifonier și datorii mari peste tot! Ăsta e adevăratul milionar Reghecampf“, a declarat Anamaria Prodan, pentru Click!
Plecat de la Universitatea Craiova în septembrie 2023, Laurențiu Reghecampf s-a despărțit între timp și de arabii de la Al Tai. Antrenorul poate, însă, reveni pe bancă în Superliga, din cauza unui litigiu cu patronul Craiovei Mihai Rotaru.
La vremea respectivă, antrenorul s-a înțeles cu Mihai Rotaru să-i plătească clauza de reziliere de 300.000 de euro. Cum nu și-a ținut promisiunea, șeful oltenilor a mers la comisii. Comisia de Disciplină l-a obligat pe antrenor să-i achite suma restantă, în valoare de 320.000 de euro, deși Reghecampf susține că de fapt suma ar fi mai mică, 200.000 de euro. Mihai Rotaru a dezvăluit, recent, că 100.000 de euro ar fi intrat, sau ar intra și că totul s-ar fi rezolvat.
„Din ce știu eu, am recuperat 100.000 de euro din cei 300.000 de euro. Sau urmează să intre 100.000 de euro, dar e rezolvat.
Așteptăm să recuperăm și ceilalți 200.000 de euro. Putem spune că drumul în justiție e drept”, a spus Mihai Rotaru, conform DigiSport.