Cum arată și ce fac actorii din serialul «La Bloc», după 20 de ani de la primul episod

10 aprilie 2022 6:14   PrimeTime
Ultima actualizare:

Deși au trecut 20 de ani de la debutul serialului care a încântat publicul timp de şase ani și 13 sezoane, producția „La Bloc” încă se difuzează pe canalele Pro TV-ului și orice copil a auzit de Nelu Curcă sau Lili Jurcă. Atunci, unii erau deja actori consacrați sau doar tinere talente,  pe care serialul le-a adus în atenția publicului. Cele trei adolescente, Mimi, Adina și Roxana, au ajuns actrițe celebre, soții și mămici extraordinare. Click! îți spune în continuare totul despre actorii care au jucat în rolurile principale.

"La Bloc", unul dintre cele mai îndrăgite seriale, produs de MediaPro Pictures și difuzat de canalul Pro TV, a fost inspirat din umorul românesc, mai precis de „scara blocului”. Primul episod a fost difuzat pe 1 aprilie 2002 și ultimul episod a fost difuzat în septembrie 2007. A fost creat, scris și regizat de Răzvan Andrei, Radu Dragomir, Dragoș Moștenescu și Răzvan Săvescu. A avut 524 de episoade plus 1 episod special la 10 ani. Serialul a vut 2.620 de ore de filmare, 13 sezoane, 6 ani, 270 de ore de emisie și 1 copil născut în direct.

Pe lângă personajele principale, în serial au jucat multe vedete de la Anca Țurcașiu, la Adrian Nartea, Ionuț Iftimoaie, Cosmin Selesi, Vasile Muraru, Adina Halas, Ioana Picos, Florina Fernandes, Gheorghe Ifrim, Cătălin Bordea, Denis Staefan, Armand Calotă, Claudiu Bleonț și mulți alții!

Pe platourile de filmare s-a născut povestea de dragoste dintre Dana Rogoz și Radu Dragomir.

Toate acestea au transformat serialul „ La bloc” într-un fenomen egalat după mulți ani de un alt serial marca Pro TV – „Las Fierbinți”. Dar ia să vedem ce mai fac actorii principali din serialul „ La Bloc”!

Nelu Curcă „s-a mutat” la mănăstire

Nelu Curcă a fost jucat de Mihai Coadă (69 de ani). Povestea sa de viață bate orice film. Mihai Coadă este acum fratele Mihai și își petrece mai tot timpul la Mănăstirea Turnu, de lângă Ploieşti. Cântă psalmi alături de alți călugări, poartă barbă şi haine monahale și cu greu l-am recunoscut, acum 3 ani când l-am vizitat.

 “Nu m-am călugărit, chiar dacă am îmbrăcat rasă la strană. Acum vreo 13 ani, domnul Dan Puric ne-a chemat să cântăm cu corul de la mănăstire în spectacolele de la sala Rapsodia, din Bucureşti. Ca să nu apărem pe scenă oricum, ne-au confecţionat rase de la mănăstire. Şi atunci am primit canon, că atunci când suntem la strană să fim îmbrăcăţi în rasă. Aici particip doar la o parte din activităţile mănăstirii, vin la slujbe, duminică şi în sărbătorile religioase.

Nu am un nume pentru că nu sunt închinoviat (n.r. - nu a depus jurământul). Dacă aş fi primit măcar statutul de frate sau rasofor, atunci într-adevăr era altceva. Dar eu am familia în Ploieşti, sunt căsătorit, am un băiat şi o fată şi două nepoţele”, a explicat Mihai Coadă, pentru Click!.

Suzi Curcă, soția lui Nelu, a fost jucată pentru puțin timp de actrița Luminița Erga (52 de ani), partenera de viață a lui Valentin Teodosiu, vocea de la Pro TV. Vedetă a renunțat la serial, a născut gemeni (două fete), s-a dedicat teatrului și copiilor, a mai jucat în "Las Fierbinți" și poate fi văzută acum la Teatrul Nottara.

Bela, partenera lui Nelu Curcă, a fost jucată de Alina Chivulescu (47 de ani). Actrița a continuat să joace în seriale de televiziune precum "Las Fierbinți", "În numele iubirii", "O nouă viață", "Când mama nu-i acasă", "O grămadă de caramele" sau "RUXX". S-a căsătorit în secret în 2018, după o relațe lungă și discretă, cu actorul, regizorul și producătorul Dan Chișu (66 de ai).

„Cele trei grații” sunt mămici de nota 10

Mimi Curcă a fost interpretată de Dana Rogoz (36 de ani), fosta "Abramburica" de la Abracadara dar și fosta vedetă de la meteo, actriță de film și teatru, soție și de două ori mamă. Anul trecut, pe pandemie, Dana a născut a două oară și a avut oferte de film peste hotare. Puțini își mai aminesc că Dana și Radu Dragomir, actualul soț s-au cunoscut pe platourile de filmare ale acestui serial.

Un parcurs similar a avut și Adina, una dintre prietenele lui Mimi, interpretată de Laura Cosoi (40 de ani). După acest rol actrița a jucat și în alte proiecte de la Pro TV, precum "Cu un pas înainte" sau "Aniela". A făcut televizune, film, s-a căsătorit și acum este însărcinată a treia oară. Scrie cărți de cooking, are blog și apare într-o mulțime de spoturi publicitare.

Și Roxana, cea de-a treia adolescentă din serial, interpretată de Tili Niculae (36 de ani) a devenit o femeie puternică și pe picioarele ei. E influencer, soție și mamă a doi copii superbi.

Costel Jurcă s-a realizat peste hotare

Costel Jurcă a fost jucat genial de Dragoș Moștenescu (55 de ani), care a mai apărut apoi în câteva seriale precum "Gașca" sau "Nimeni nu-i perfect". După ce a participat și la reality show-ul "Ferma Vedetelor", a decis să plece la Londra cu toată familia. Acolo a avut tot felul de activități, iar acum colaborează cu postul BBC pentru o viitoare producție. Mândru, actorul a publicat imagini de la filmări pe pagina sa de socializare.

Lili Jurcă a fost jucată de Marina Dănescu (43 de ani), actrița care a rămas însărcintă și a născut chiar în timpul serial. Din acest motiv s-a adaptat scenariul serialului, iar copilașul nou-născut a și apărut în câteva episoade. După acest proiect vedetă s-a dedicat teatrului și a filmat mult prea puțin pentru alte proiecte. Puțini își mai aduc aminte că sora actriței, Adriana Dănescu, a apărut și ea în serial însă, la scurt timp, a murit din cauza unei boli necruțătoare.

Nea Popa a fost jucat de Tudorel Filimon (68 de ani), actorul de teatru despre care se zvonește în fiecare an că a murit. Nu e deloc adevărat! După ce a apărut în "Ferma vedetelor" și a întâmpinat ceva probleme financiare, actorul a tot primit oferte de piese de teatru și joacă chiar și acum, împreună cu Laura Cosoi, în mai multe proiecte cinematografice.

Americanu: „Aș lucra și mâine în televiziune”

Mugurel Mititelu, zis Americanu’, a fost jucat de Emil Mitrache (56 de ani) care s-a tot reinventat după ce n-a mai avut job în televiziune. A fost patron de pizzerie, agent de asigurări, șofer de taxi și Uber, iar în timpul pandemiei a devenit ghid turistic.

După 2007, Emil a jucat, alături de Dragoş Moştenescu, în serialul „Gaşca”, de la Kanal D ca, mai apoi, să devină patron de pizzerie. A dat faliment însă cu afacerea și s-a angajat șofer de taxi. A mai bifat o colaborare şi cu Prima TV, unde a jucat în serialul de comedie „Nimeni nu-i perfect”.

Actorul este căsătorit şi are doi băieţi, de 12 şi 10 ani, Teodor şi Edi. El este primul artist care a solicitat concediu de paternitate și spune că timpul cât a stat acasă l-a rupt de proiectele de televiziune. „

 Cât am stat 3 ani în concediu n-a mai bătut nimeni la geam. Știi cum e, părăsești competiția și nu te mai caută nimeni. Dar aș lucra și mâine în televiziune.”, a mărturisit Americanu’ din „La Bloc” la „Teo Show”.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Mai multe