INTERVIU Dan Negru, tranșant: «Am fost plătit pentru asta». Prezentatorul de la Kanal D face radiografia noii sale emisiuni
Îndrăgitul Dan Negru (51 de ani) revine în curând în atenţia fanilor cu un nou rol de prezentator, la cârma emisiunii „Jocul cuvintelor”, ce se va difuza la Kanal D. Click! a stat de vorbă cu vedeta tv în special despre noul show, despre televiziunea din România, în general, dar şi despre familie, copii şi jocurile copilăriei.
Click!: În curând revii la Kanal D cu un nou show. Ce detalii ne poţi da despre acesta? Crezi că ne vei surprinde şi de această dată?
Dan Negru: Ideea de quiz show e o noutate pe piaţa TV de la noi. N-am prea răsfăţat şi creierele telespectatorilor români, ne-am ocupat doar de celelalte simţuri. Avem mâncare, dragoste, muzică, dar nu e nimic pe piaţa TV de la noi pentru creier. De asta probabil a şi pierdut televiziunea, ca breaslă, atât de mult public. E de apreciat curajul Kanal D de a căuta şi publicul smart, cel care ştie să se uite la un quiz. Şi mă bucur că am şansa să fiu din nou deschizător de drumuri. Dacă vom avea succes, vom deschide o piaţă nouă în România, cea a quiz-urilor.
De cele mai multe ori tu ştii răspunsul la întrebări?
Depinde de show, de concurenţi, de întrebări sau de răspunsuri. Acesta e cel mai uşor de înţeles quiz din istoria televiziunii mondiale. Oamenii iubesc fotbalul pentru că-i înţeleg regulile. Ăsta e „Jocul Cuvintelor”, un show cu reguli simple şi uşor de înţeles de oricine.
Cât de curios este Dan Negru?
Pe paginile mele din social media îmi arăt curiozitatea mereu. Sunt extrem de curios şi neîncrezător. Curiozitatea şi neîncrederea te fac să afli adevărul şi azi adevărul e cel mai greu de găsit.
Sunt totuşi câteva emisiuni la televiziunile de la noi. Cum te înţelegi cu colegii de la alte posturi, care fac şi ei genul acesta de emisiune concurs?
Vorbim despre cu totul altceva, „Ce spun românii” nu e despre întrebări de cultură generală şi “Preţul cel bun” e despre ghicitul unor mărfuri. Ştiu bine pentru că ideea de a readuce acest show în România îmi aparţine şi am fost plătit pentru asta, după cum recunosc că m-am inspirat din faptul că show-ul s-a difuzat la Kanal D cu ceva vreme în urmă.
Într-adevăr, Ianţu are un show de cultură generală şi mă bucur să văd că TVR 2 pune preţ pe aşa ceva cu un prezentator carismatic, cum e Virgil. Dar “Jocul Cuvintelor” e singurul quiz de cultură generală, cu accent pe cuvinte, semnificaţii, difuzat pe una dintre principalele televiziuni din România, Kanal D. Sper să devină un trend.
«Nu e nimic pe piaţa TV de la noi pentru creier»
Am văzut că-ţi plac ghicitorile şi misterele. Aşa erai şi în copilărie? Te jucai mult?
Am avut o copilărie fericită, am fost singurul copil la părinţi aşa că nu mi-a lipsit nimic. Dar pentru că am avut o copilărie fără Insta şi TikTok eram pasionat de Poirot sau detectivul Emil. Pe ăştia îi găseam în cărţi, era distracţia acelor ani. Pe cei mici ai mei îi conving cam greu cu asta. Dar mă jucam mult jocuri fizice. Era tot ce aveam la îndemână. Şi cred că jocurile fizice din copilărie se văd târziu, la maturitate, în aspectul fizic al fiecăruia.
Îţi mai aminteşti jocurile copilăriei? Cele de afară, din faţa casei, dar şi cele din casă?
Le aveam pe toate şi nici unul nu era pe vreun ecran. N-aveam ecrane şi singurul care era în casă, televizorul, era închis pentru că emitea doar 2 ore pe zi.
Te joci în familie cu copiii tăi?
Da, mult. Pentru că jocurile astea mai ţin un an, doi şi apoi cei mici cresc şi vor uita să se mai joace. Până când vor fi maturi şi eu oi fi bunic şi om lua-o de la capăt. Aşa mi se întâmplă mie acum, să mă mai joc cu mama jocuri pe care le jucam împreună în copilăria mea.
Ai pierdut vreodată la un joc... de cărţi, de exemplu?
Sunt praf la jocuri pentru că nu sunt focusat pe joc, stau mereu cu ochii pe un alt ecran, pe telefon, şi pierd mereu. Sunt adversarul ideal în jocuri pentru că pierd mereu.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!