VideoDeclarațiile lui Mihai Trăistariu despre Mădălina Manole au stârnit revoltă! Jorge l-a contrazis imediat: „E ditamai talentul național”
Mihai Trăistariu a provocat un val de reacții în mediul online după declarațiile făcute în podcastul „Vorba lu’ Jorge”, acolo unde a vorbit despre succesul în industria muzicală și despre modul în care artiștii reușesc să se lanseze. Discuția a ajuns rapid la regretata Mădălina Manole și la relația acesteia cu compozitorul Șerban Georgescu.
Artistul a susținut că succesul Mădălinei Manole a fost strâns legat de relația cu Șerban Georgescu, cel care i-a compus multe dintre piesele care au făcut-o celebră.
Schimb tensionat de replici între Jorge și Mihai Trăistariu
În timpul podcastului, Mihai Trăistariu a spus că industria muzicală funcționează diferit față de imaginea idealizată pe care o au mulți tineri artiști.
„Mădălina Manole s-a combinat cu Șerban Georgescu. Nu știu dacă îi cunoști, n-ai prins. P e Mădălina o știu doar din filmare. Dacă nu era Șerban Georgescu, compozitorul ei, cuplat cu ea, care să-i facă piesele alea fabuloase, poate că nici nu reușea. Vorbim de Mădălina Manole care umplea stadioane, după care s-a stins din carieră și atunci ea probabil și-a luat viața, cum zic oamenii”, a declarat Mihai Trăistariu.
Afirmația a fost imediat contestată de Jorge.
„Vorbești despre o persoană care nu mai e printre noi și spui că cariera ei s-a bazat pe faptul că a fost într-o relație cu compozitorul ei. Strigător la cer ce spui! Păi e ditamai talentul național”, i-a răspuns artistul.
Trăistariu a continuat spunând că talentul singur nu este suficient pentru succes.
„Tu știi câte voci rămân acasă?”, a spus acesta, explicând că relațiile, contextul și oportunitățile cântăresc foarte mult în industrie.
Internauții s-au împărțit în două tabere
Discuția dintre cei doi artiști a devenit rapid virală, iar comentariile au început să curgă pe rețelele sociale. Mulți internauți au fost de acord cu Mihai Trăistariu și au spus că artistul doar a descris realitatea din industria muzicală.
„Și eu sunt de părere cu Mihai. Uitați-vă cum era Mădălina când s-a lansat, era ca un înger venit pe pământ. Relația cu Șerban a venit la pachet cu multe avantaje: el era dintr-o familie foarte bună, era un compozitor extraordinar, îi putea oferi toată protecția de care avea nevoie o fată atât de frumoasă ca ea”, a comentat cineva.
„Să nu mai dăm ochii peste cap, că ceea ce spune Mihai este o realitate dintre multe altele. Nu contestă valoarea, el spune doar că trebuie să fii omul potrivit la locul potrivit. Vocea nu exonerează și șansa în viață, și contextul”, a scris alt utilizator.
Un alt internaut a susținut că Trăistariu a spus lucrurilor pe nume.
„Cred totuși că acesta este un moment în care el spune cum stau lucrurile în industria muzicală din România și este sincer”, a fost un alt comentariu.
Mulți au spus că Mădălina Manole rămâne un talent incontestabil
Au existat însă și persoane care au considerat că declarațiile lui Mihai Trăistariu au fost nepotrivite, mai ales având în vedere faptul că Mădălina Manole nu mai este în viață. Cu toate acestea, unii internauți au încercat să explice că artistul nu a contestat talentul regretatei cântărețe.
„Ce spune Trăistariu nu cred că are legătură cu talentul sau vocea Mădălinei Manole, de altfel incontestabil. Se referă mai degrabă la faptul că oportunitatea în viață e super importantă. Și asta în orice domeniu. Și Loredana a avut noroc cu fostul soț care a propulsat-o muuult. Sunt foarte mulți oameni talentați care s-au pierdut, nu i-a cunoscut nimeni vreodată”, a scris cineva.
Unii au vorbit chiar despre experiențele personale și despre cât de greu este să reușești în muzică fără relații sau bani.
„Are dreptate Trăistariu. Ideea e că sunt foarte mulți oameni în România cu voci foarte bune. Am văzut mulți la Vocea României care cântau spectaculos și după emisiune nu s-a mai auzit nimic de ei”, a scris altcineva.
Printre mesajele apărute online s-a remarcat și unul care făcea referire directă la relația dintre Mădălina Manole și Șerban Georgescu.
„Adevărat ce spune Mihai. Înainte de Mădălina, Șerban a fost cu Carmen Rădulescu. La vremea aceea Carmen era foarte cunoscută. Șerban s-a combinat cu Mădălina și i-a compus cântecele. După ce a divorțat de Șerban, Mădălina nu a mai avut succes”, a comentat un internaut.
Discuția dintre Jorge și Mihai Trăistariu continuă să genereze reacții puternice în online, iar opiniile sunt împărțite între cei care consideră că artistul a spus adevărul despre industria muzicală și cei care cred că declarațiile despre Mădălina Manole au depășit limita.