Ele sunt cele 12 vedete care intră în junglă, la „Sunt celebru, scoate-mă de aici”

8 august 2022 8:46   PrimeTime
Ultima actualizare:

„Sunt celebru, scoate-mă de aici!” este show-ul de televiziune care supune celebritățile la provocări extreme și le pune față-n față cu cele mai mari fobii ale lor. Izolate, departe de casă, fără acces la telefon sau internet, trăind sub cerul liber într-o junglă plină de animale și insecte, fără hrană și fără confortul domestic, 12 celebrități au acceptat provocarea vieții lor: să lupte pentru titlul de Regele sau Regina Junglei.

Nume cunoscute din toate domeniile își vor împinge la maximum limitele psihice și fizice în cel mai așteptat reality show al toamnei. Actori, cântăreți, creatori de conținut, sportivi și jurnaliști celebri vor simți pe pielea lor teama de înălțime, claustrofobia, frica de spații întunecate, se vor întâlni cu șerpi, șobolani, tarantule, gândaci, viermi, vor gusta din preparate culinare greu de privit și mirosit. Totul pentru a-și demonstra că nimic nu este imposibil.

”Sincer, trebuie să fii nebun să vii aici competitor. Probele sunt foarte dure și pare că dificultatea sporește cu fiecare etapă. Mai mult, concurenții au venit aici pentru a răspunde unor provocări legate de fricile pe care le au… ei bine, până acum ai noștri s-au luptat cu frica de păianjeni, de șobolani, de înălțimi, de șerpi, broaște, crabi și multe alte creaturi. Pe deasupra… nu vă puteți închipui ce scârboșenii au ales să bea și să mănânce! Ce m-a șocat pe mine este că până acum nu a strigat nimeni „Sunt celebru, scoate-mă de aici!“, cu toate că ne așteptam să se întâmple. Sunt tari oamenii, tari de tot!”, a spus Cabral. 

Cântăreața Lidia Buble

Anisia Gafton (comediant)

Actrița Tania Popa

RUXI, creator de conținut

Jurnalista Mara Bănică

Bia Khalifa, cântăreață și adult content creator

Giani Kiriță (fotbalist)

Paul Diaconescu (actor)

Cristi Mitrea (luptător MMA)

Alex Bogdan (actor)

Răzvan Botezatu (influencer)

Cornel Palade (actor comediant)

„Eu și Cabral, după filmări, povestim mult timp de tot ce se întâmplă în show. E peste ce mi-am/ne-am imaginat. Nu înțeleg care sunt resursele interne ale celebrităților să treacă prin toate aceste probe pe care îmi este foarte greu să le “povestesc”. Lipsa hranei, fobiile, oboseala, dorul de casă, toate adunate nu i-au convins încă pe concurenți să renunțe. Într-un fel sunt mândră de ei. Și abia aștept să vad cine va fi Regele sau Regina Junglei”, a declarat Adela Popescu.

Mai multe