#Chefi la cuțite

Gafă colosală la „Chefi la cuțite”. Cine este juratul care nu va avea echipă

1 aprilie 2024 11:54   PrimeTime

Gafă de proporții la Antena 1! Deși a fost ștearsă rapid de pe platformele televiziunii, o înregistrare postată pe Antena Play a dezvăluit publicului care va fi juratul de la „Chefi la Cuțite” care va rămâne fără echipă în concurs!  

O greșeală a dat de gol numele juratului care nici măcar nu va reuși să ajungă cu echipa sa în semifinala de la „Chefi la Cuțite”! Înregistrarea a fost ștearsă de pe platforma Antena Play, însă publicul care a apucat să vadă imaginile a remarcat cu ușurință dezvăluirea accidentală făcută de Antena 1!

În fundalul imaginilor postate se poate vedea numărul amuletelor câștigate de către cei patru jurați din sezonul actual al „Chefi la Cuțite”. Iar după cum se vede în filmare, bucătarul cu cele mai puține amulete este Ștefan Popescu! Ceilalți jurați au, fiecare, câte trei amulete! Astfel, Ștefan Popescu rămâne fără echipă în concurs!

Juratul care nu are echipă în finala „Chefi la Cuțite”

Deși înregistrarea a fost ștearsă, grupul de Instagram Viperele Vesele a reușit să salveze imaginile. Acest grup este format din oameni care lucrează în media, în majoritatea show-urilor importante, și doresc să facă dezvăluiri în premieră din culisele emisiunilor, sub protecția anonimatului.

„În avans și în exclusivitate pentru urmăritorii paginii de instagram Viperele Vesele, vă anunțăm că, în sezonul 13 al emisiunii Chefi la Cuțite, dintre cei 4 chefi jurați, Chef Ștefan Popescu va fi cel care nu va avea echipă în etapa confruntărilor.

Informația ne-a fost reconfirmată încă din episodul 3 al acestui sezon, printr-o imensă gafă e echipei de montaj. Menționăm că aceste imagini, prin care se dezvăluiau toate punctajele și amuletele din acest sezon, au fost scoase/tăiate de pe Antena Play ulterior difuzării”, a scris grupul Viperele Vesele.

Potrivit regulamentului din acest sezon al „Chefi la Cuțite”, doar trei dintre cei patru jurați vor intra în etapa confruntărilor, cei care strâng cele mai multe amulete. Mai precis, Richard Abou Zaki, Orlando Zaharia și Alexandru Sautner vor fi jurații care merg mai departe cu echipe, după preselecții.

Mai multe