Lili Sandu, declarații sincere despre Bogdan Stelea! La așa ceva nu te-ai fi așteptat: „A fost prima…”
Lili Sandu (44 de ani) și Bogdan Stelea (56 de ani) s-au iubit cu patimă timp de șapte ani, însă în 2005 s-au despărțit, iar fiecare a luat-o pe drumuri separate. Așa că în prezent, prezentatoare TV trăiește o frumoasă poveste de iubire, de opt ani de zile, cu Silviu Țolu (32 de ani), cu care are și un băiețel pe nume Thomas Jay.
Însă, chiar dacă timpul a trecut și lucrurile s-au aranjat bine în viața moderatoarei TV, Lili Sandu încă își mai amintește de Bogdan Stelea și are doar cuvinte de laudă la adresa sa.
„Bogdan a fost prima mea iubire, a fost o iubire atât de intensă și atât de frumoasă aș putea spune, mă rog, cu mici scăpări. Eram un copil atunci când l-am cunoscut, Bogdan era mai mare decât mine cu unsprezece ani. Eram pur și simplu un copil care se îndrăgostise și își dăruise inima.
Eu când l-am cunoscut pe Bogdan nu știam foarte multe despre el, pe mine m-a atras el ca și bărbat. Punct. Nu m-am gândit niciodată că relația cu Bogdan o să îmi aducă notorietate și fac pasul ăsta pentru asta”, a spus Lili Sandru în cadrul podcastului moderat de Ilinca Vandici.
Situație lămurită
În momentul când Bogdan Stelea s-a îndrăgostit de Lili Sandu era căsătorit de 12 ani cu Dana Badea cu care are și un băiețel.
„El a avut o situație la vremea respectivă, el era căsătorit. Eu când l-am cunoscut, Bogdan era într-un proces de divorț. Lucrurile astea nu se știau atunci pentru că eu nu apăream niciodată să vorbesc cu presa”, a dorit să mai puncteze Lili Sandru în cadrul podcastului.
Click! spune
Lili Sandu este una dintre vedetele feminine foarte îndrăgite. Ea s-a lansat inițial în emisiunea „Școala Vedetelor”, iar de acolo a continuat cu o scurtă carieraă în muzic și actorie. În 2019, Lili Sandu a devenit prezentatoarea Fan Arena de la Kanal D. Viața ei sentimentală a fost una tumultoasă, iar cea mai mediatizată relație a ei a fost cea cu Bogdan Stelea , despre care Lili Sandu declara că a fost unul dintre bărbații pe care i-a iubit cel mai mult la viața ei.