Mircea Cărtărescu: „Să fii poet nu înseamnă să scrii cărţi de versuri”
„Reţeaua de idoli” îi invită pe iubitorii de literatură la o întâlnire de suflet. Luni, 10 octombrie, de la ora 20:00, la TVR 2, invitatul Irinei Păcurariu este scriitorul şi profesorul universitar Mircea Cărtărescu, autor contemporan de succes, apreciat atât în țară cât și în străinătate, desemnat câștigătorul premiului FIL de Literatură în Limbi Romanice, ediţia 2022, un important premiu acordat în Mexic.
Mircea Cărtărescu, câștigător dintre 80 de candidați
Pentru această recunoaştere, numele lui Mircea Cărtărescu a fost ales dintre 80 de candidaturi în şapte limbi „pentru proza sa imaginativă şi orbitoare”, după cum explica Sáez Delgado la o conferinţă de presă în oraşul mexican Guadalajara.
Citește și: Gestul lui Mircea Cartarescu pentru copiii dintr-un sat din Romania!
„Scrisul literar, care pentru mine este mai mult decât producerea de cărţi, este un pariu al vieţii mele, l-am folosit pentru o acţiune de vindecare de sine. Scrisul pentru mine nu este doar o meserie, este în primul rând o vocaţie şi chiar aş spune o credinţă intimă. Iniţial, am fost un poet şi, într-un fel, sunt şi mai departe. Cred că asta este vocaţia vieţii mele. Să fii poet nu înseamnă să scrii cărţi de versuri. Poţi să fii poet fără să fi scris nimic, niciodată. Să fii poet înseamnă să ai o anumită privire asupra lumii. Să poţi să detectezi frumosul acolo unde nimeni nu îl vede. Acolo unde nimeni nu-l găseşte. Să înţelegi şi să percepi graţia universală, aşa cum o face un copil, în mod instinctiv, înainte de a i se prăbuşi bibliotecile lumii pe umeri”, a mărturisit Mircea Cărtărescu în interviul acordat pentru „Reţeaua de idoli”.
Poet, prozator, eseist, critic literar și jurnalist, Mircea Cărtărescu se numără printre cei mai premiați și traduși scriitori români ai perioadei post-comuniste, publicând peste 30 de volume, traduse în 23 de limbi. Numele său a fost frecvent menționat pentru nominalizare la Premiul Nobel pentru literatură, fiind propus oficial, de două ori, de către Uniunea Scriitorilor din România.
Nu rata nici: Mircea Cărtărescu s-a căsătorit religios cu Ioana Nicolaie. Cei doi au relație de 22 de ani
Despre opera sa, scriitorul Mircea Cărtărescu mai spune: „De ce a scris omul acesta 900 de pagini? Probabil că are ceva de spus în ele, altfel nu ar fi făcut un asemenea efort. S-ar fi distrat, s-ar fi dus în cluburi, să facă un sport, să facă altceva, cum face atâta lume. De ce ar sta omul acesta mii de dimineţi ca să scrie această carte? Îmi place cu adevărat să scriu. Este cea mai mare bucurie a mea. Şi, fireşte, de fiecare dată mă gândesc şi la cel care va citi. Încerc să recitesc ultima pagină pe care am scris-o şi cu ochiul celui care poate va descoperi undeva cartea”.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!