Ana Bogdan și Cadanțu au trecut în următoarea rundă de calificări US Open

24 august 2022 9:55   Alte sporturi

Ana Bogdan și Alexandra Cadanțu-Ignatik s-au calificat în turul secund al calificărilor de la US Open, iar Irina Bara și Gabriela Lee se pregătesc încă pentru prima rundă. 

Prima dată, Ana Bogdan (64 WTA), de altfel favorită principală, a trecut de nemțoaica Anna-Lena Friedsam (208 WTA), scor 3-6, 6-3, 6-2. Mai departe, Ana Bogdan o va întâlni pe sportiva mexicană Fernanda Contreras Gómez (201 mondial).

Alexandra Cadanţu-Ignatik (158 WTA) a învins-o pe americanca Alycia Parks (148 WTA), scor 0-6, 6-3, 6-1. În faza următoare, românca o va întâlni pe japoneza Misaki Doi (94 WTA).

Miercuri, nu mai devreme de 19.30, Gabriela Lee (136 WTA) va juca împotriva italiencei Sara Errani (118 WTA), iar joi Irina Bara (127 WTA) o va întâlni în primul tur pe americanca Kayla Day (212 WTA). Tot atunci va avea loc şi tragerea la sorţi a tabloului principal.

Simona Halep, singura română cap de serie

Pe lângă jucătoarele angrenate în calificările US Open, pe tabloul principal și-au asigurat direct prezența Simona Halep (7 WTA), Sorana Cîrstea (38 WTA), Irina Begu (34 WTA), Jaqueline Cristian (76 WTA) și Gabriela Ruse (102 WTA).

La cei 30 de ani ai săi, Simona Halep este singura conațională cap de serie la acest Grand Slam. Sportiva din Constanța a fost desemnată cap de serie numărul 7, principalele favorite fiind poloneza Iga Świątek (1 WTA), jucătoarea estonă Anett Kontaveit (2 WTA) și grecoaica Maria Sakkari (3 WTA).

Lista capilor de serie de la US Open 2022

1. Iga Świątek ;
2. Anett Kontaveit;
3. Maria Sakkari;
4. Paula Badosa;
5. Ons Jabeur;
6. Aryna Sabalenka;
7. Simona Halep;
8. Jessica Pegula;
9. Garbiñe Muguruza;
10. Daria Kasatkina;
11. Emma Răducanu;
12. Coco Gauff;
13. Belinda Bencic;
14. Leylah Fernandez;
15. Beatriz Haddad Maia;
16. Jelena Ostapenko;
17. Caroline Garcia;
18. Veronika Kudermetova;
19. Danielle Collins;
20. Madison Keys;
21. Petra Kvitová;
22. Karolína Plíšková;
23. Barbora Krejčíková;
24. Amanda Anisimova;
25. Elena Rybakina;
26. Victoria Azarenka;
27. Martinta Trevisan;
28. Ekaterina Alexandrova;
29. Alison Riske;
30. Jil Teichamnn;
31. Shelby Rogers;
32. Elise Mertens.

Ultimul turneu de Grand Slam al anului este programat să se dispute în perioada 29 august - 11 septembrie.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro.

Mai multe