Serena Williams se retrage din tenis

Fără doar și poate, Serena Williams a scris pagini importante în istoria „sportului alb”, pe care l-a dominat până spre vârsta de 40 de ani.

image
Serena Williams se retrage din tenis (FOTO: EPA)

Americanca în vârstă de 41 de ani și-a anunțat retragerea, printr-o scrisoare deschisă pentru revista „Vogue”. Serena Williams a dezvăluit că acest lucru se va întâmpla după ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, care va avea loc între 29 august și 11 septembrie.  

Câștigându-și pe merit titulatura de una dintre cele mai importante jucătoare de tenis din istorie, Serena Williams a adunat nu mai puțin de 73 de titluri la simplu în carieră și 23 de titluri la dublu. Dintre acestea, 23 de titluri sunt de Grand Slam, cu unul mai puțin decât jucătoarea-record din tenis, Margaret Court. Acest lucru s-ar putea schimba, după cum declara sportiva însăși: „Aș minți dacă aș spune că nu vreau recordul lui Margaret Court. Nu știu dacă voi fi pregătită să câștig la New York, dar voi încerca, speranțele sale fiind în turneul de la US Open. 

„Dacă aș fi fost bărbat, nu aș fi fost nevoită să scriu asta”

După ce a deținut supremația în tenis, Serena Williams se va concentra, acum, pe viața de familie. „Nu mi-aș fi dorit niciodată să fiu obligată să aleg între tenis și familie. Nu cred că este corect. (...) Dacă aș fi fost bărbat, nu aș fi fost nevoită să scriu asta, pentru că aș fi jucat în continuare și aș fi câștigat, în timp ce soția mea făcea efortul fizic de a ne extinde familia. (...) Trebuie să mă concentrez pe a fi mamă, pe obiectivele mele spirituale și, în sfârșit, să descopăr o Serena diferită, dar entuziasmată. Voi savura aceste săptămâni viitoare”, a mai spus sportiva.

Anunțul a venit după ce Serena Williams a câștigat primul său meci, după o pauză de 430 de zile. Acest lucru s-a întâmplat, ieri, campioana americană fără clasament învingând-o pe Nuria Párrizas-Diaz (57 WTA), scor 6-3, 6-4 și calificându-se, astfel, în turul secund al Rogers Cup, competiție organizată, anul acesta, la Toronto. Victoria anterioară se petrecuse, anul trecut, în șaisprezecimile de finală de la Roland Garros. De-a lungul vremii, Serena Williams a ocupat locul de lider în ierarhia tenisului feminin mondial vreme de 319 săptămâni. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro.

andreea berecleanu si catalin maruta jpg
corina caragea jpg
patriarhul daniel bor biserica ortodoxa romana
Merisoreanu si Ionela Prodan
BeFunky collage (28) jpg
teo trandafir jpg
viorel lis si oana lis
Sanziana Buruiana party 2 jpg
champions league - shutterstock
loretta lynn foto profimedia 0728067484 (1) jpg
image
image
image
image
CFR Cluj, Sportpictures jpg
Farul Constanta 3 jpg
Inter Barcelona, EPA jpg
Edi Iordanescu si nationala, Sportpictures jpg
Ciprian Tatarusanu, Sportpictures jpg
Chindia Rapid, Sportpictures jpg