Aproape de finalul scandalului: când își află Simona Halep sentința pentru dopaj

4 iulie 2023 11:54   Alte sporturi

După ce a fost audiată, săptămâna trecută, pe parcursul a două zile, de către Sports Resolution, în contextul acuzațiilor de dopaj, Simona Halep e la câteva zile distanță de un verdict în cazul său. În urma discuțiilor de pe 28 și 29 iunie, concluzia urmează să fie comunicată, cel mai probabil, în următoarele 14 zile, astfel încât în jurul datei de 13 iulie. 

Termenul a fost „întărit” și de Gabriela Andreiașu, reprezentatul Agenției Naționale Antidoping din România, care a urmărit întreaga desfășurare a cazului și a oferit câteva precizări pentru Euronews. Potrivit sursei citate, audierile au presupus mai multe ore în fiecare zi, pe parcursul cărora Simona Halep și-a expus punctul de vedere față de acuzațiile de dopaj. Totodată, sportiva a primit o serie de întrebări suplimentare, pe baza cărora va fi luată o decizie, fiecare dintre părți având posibilitatea de a se prezenta cu experți, martori din domenii științifice, dar și consilieri juridici. 

A ieșit din Top50 WTA, după 10 luni fără meci oficial

„Din păcate, ITIA mi-a amânat audierea de trei ori, refuzându-mi dreptul de a fi judecată de către un Tribunal Independent și fără a mă lăsa să particip la vreun turneu. Acum, știu că am ratat Australian Open și urmează Roland Garros și Wimbledon. Fără să menționez că mi-am pierdut toate punctele și locul în clasament. Nu doar că îmi omoară reputația, însă fac asta și cu mine ca jucătoare profesionistă și nici măcar nu vorbesc despre consecințele pe care le are asupra sănătății mele mintale. Nerespectarea regulilor ITIA în ceea ce privește audierea rapidă pe care am dreptul să o am, e lipsită de respect față de mine încât nu mai am cuvinte… Amânarea justiției este refuzul ei”, a declarat, în urmă cu ceva timp, Simona Halep.
Între timp, dat fiind faptul că nu a mai jucat niciun meci oficial de 10 luni, Simona Halep „a căzut” în ierarhia mondială a tenisului feminin, între timp ieșind din Top50 WTA. Concret, românca a coborât patru poziții, clasându-se acum pe locul 54. Orientativ, când a aflat despre suspendare, românca era în Top10, fiind pe a noua poziție.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe