Simona Halep, surpriză mare de Dragobete. A uimit pe toată lumea

24 februarie 2023 15:35
Ultima actualizare:

Suspendată provizoriu din cauza scandalului de dopaj în care a fost implicată în toamna trecută, Simona Halep a ratat participarea la turneele de la Doha și Dubai, care se dispută an de an în această perioadă. Așa că a stat acasă de Dragobete, prima dată după mulți ani.

Simona Halep, surpriză mare de Dragobete

Numai că Simona Halep a fost liberă acasă de Dragobete chiar în momentul în care a rămas singură, pentru că după divorțul de Toni Iuruc, survenit spre finalul anului trecut, ea nu și-a refăcut viața. Așa că în loc să meargă la un restaurant stilat și să sărbătorească alături de persoana iubită, ea a preferat să meargă în locul unde se simte cel mai bine pe lume: la o bază sportivă unde se joacă tenis. 

Conform prosport.ro, ea a fost vineri spectator la lux la turneul pentru juniori și junioare Tennis Europe, care are loc în aceste zile la complexul sportiv Pescariu Sports & Spa din București. Acolo unde a urmărit câțiva dintre viitorii campioni ai „sportului alb”. Unii dintre ei, cei mai curajoși, au îndrăznit să-i ceară să facă și câte o fotografie cu ei. Iar croata Nika Cakarun a postat-o prima pe Instagram. Explicația nu mai are nevoie de nici un comentariu: „Am făcut poză cu o legendă a tenisului! Mă pregătesc pentru meciul din semifinalele turneului Tennis Europe de la București”.

Simona Halep, alături de Nika Cakarun (FOTO: Instagram)

Simona Halep încă își pregătește apărarea în cazul de dopaj

În ceea ce privește audierea în cazul de dopaj în care a fost implicată de la US Open încoace, Simona se tot pregătește pentru ea, însă pare că nimeni nu știe exact când va avea loc. Cert e că avocații ei au găsit câteva „portițe de scăpare” prin care speră să îmbuneze cumva judecătorii, astfel încât Halep să primească o suspendare minimă. Cert e că, așa cum spun regulamentele, din perioada de suspendare definitivă va fi scăzută perioada în care sportivul a fost suspendat provizoriu. Astfel că și dacă va primi șase luni, de exemplu, ea va sta propriu-zis doar una. 

Cert este că, fiind în afara terenului de joc, Simona Halep s-a prăbușit în clasamentul mondial. Ea ocupă acum locul 18 în clasamentul WTA.

Mai multe