De ce ratează Kyrgios Roland Garros: rănit într-un jaf armat din propria casă

18 mai 2023 11:41   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Nick Kyrgios (26 ATP) va rata turneul de la Roland Garros, dar nu pe motiv de accidentare sau pentru că ar avea nevoie de recuperare după operația de la genunchi, așa cum se credea, ci pentru că a suferit o rană, în timpul unui jaf armat din propria casă, soldat cu furtul mașinii jucătorului de 28 de ani. 

Lucrurile au fost lămurite de agentul tenismenului, Daniel Horsfall, care a relatat cum mama lui Nick Kyrgios fost ameninţată cu arma de un individ la Canberra, lângă locuinţa tenismenului, la începutul acestei luni, iar Nick Gyrgios s-ar fi rănit, cel mai probabil, când a încercat să o ajute. 
„În timpul incidentului din 1 mai, ei au fost ţinta unui jaf armat, la casa lor. Cu toate lucrurile care se întâmplau, Nick s-a rănit la partea laterală a piciorului stâng. Nu ştim cum. Practic a fost un regres de două săptămâni şi jumătate în ce priveşte programul său de pregătire pentru revenirea în teren, credeam noi la acest Grand Slam (n.r. Roland Garros). Nick nu putea aluneca, nu putea intra pe teren, pentru că de fiecare dată când se încălţa şi se mişca, rana se redeschidea. Genunchiul lui, cel puţin până acum, este într-o formă grozavă, operaţia a decurs bine. Fizic, este la un nivel fantastic, a ajuns la ultima fază de recuperare şi s-a întâmplat acest accident ciudat”, a punctat agentul său. 

A scăpat de condamnare, deși și-a agresat fizic fosta parteneră

Nick Kyrgios a ales să nu comenteze incidentul pe reţelele de socializare, limitându-se să spună că nu a dormit prea mult şi că „s-a luptat puţin”. Turneul de la Roland Garros se va desfășura între 28 mai şi 11 iunie.
De altfel, 2023 a fost, până acum, un an tumultos pentru australian. La începutul lunii februarie, acesta a scăpat de o condamnare, cu toate că pledase vinovat pentru agresarea fostei sale iubite, Chiara Passari, pe 10 ianuarie 2021, când a trântit-o la pământ, după o ceartă „aprinsă”. În ciuda declarației fostei sale partenere, care a mărturisit că a suferit un grav traumatism de pe urma incidentului, o importantă pierdere în greutate şi a rămas traumatizată, neputând să doarmă, tribunalul din Canberra a considerat că fapta lui Nick Kyrgios reprezintă „un gest stupid şi singular”, iar judecătoarea responsabilă a clasat cazul, declarând că jucătorul a acţionat greşit, dar infracţiunea nu a fost planificată sau premeditată.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe