Eliza Samara a câștigat din nou Liga Campionilor la tenis de masă

9 aprilie 2022 11:44   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Vineri a fost o seară importantă pentru Elizabeta Samara și echipa ei, KTS Enea Siarkopol Tarnobrzeg, alături de care a câștigat Liga Campionilor la tenis de masă. În vârstă de 32 de ani, românca originară din Constanța este deja al treilea trofeu continental, după cele pe care le-a cucerit alături de Fenerbahçe, în 2015 și încă o dată cu actuala echipă, în 2019.

Alături de coechipierele sale, Eliza Samara s-a impus în fața gazdelor de la TTC Berlin, cu 3-2, scor dentic cu cel reușit, anterior, pe teren propriu. Trofeul câștigat la Berlin este al doilea la tenis de masă din istoria polonezilor de la KTS Enea Siarkopol Tarnobrzeg, iar Eliza și colegele asiatice l-au sărbătorit într-un mod inedit.

TROFEUL, SĂRBĂTORIT CU APĂ PLATĂ

Mă bucur foarte mult că am luat din nou Liga Campionilor. Nu a fost ușor să stau pe bancă și să dau indicații, dar m-am descurcat. Este foarte important ce îi spui sportivului, cum relaționezi cu el în momentul în care are nevoie de un sfat, o idee sau de ajutor psihic. . Dincolo de toate, este minunat să fim cea mai bună echipă din Europa și sunt fericită. Vom petrece la hotel, vom umple această cupă cu apă plată. Aceasta este viața noastră, a sportivilor. După ce câștigi un trofeu, o medalie sau un meci important, te bucuri și sărbătorești doar în ziua respectivă, pentru că din ziua următoare o iei de la capăt cu munca și antrenamentele. Așa și eu, petrec puțin, apoi gata, îmi reiau programul normal de pregătire. Campionatele Naționale reprezintă o competiție importantă și puternică și vreau să fiu la înălțime. Îmi pare rău că nu am câștigat Liga Campionilor cu o echipă din România. Dar sper ca acest vis să mi se îndeplinească până la urmă”, a comentat Elizabeta Samara, potrivit SportsNet.

Campionatele Naționale vor reuni cei mai buni sportivi de tenis de masă din România, urmând să se desfășoară, săptămâna viitoare, la București, la Sala Polivalentă.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News,Facebook și Instagram! 

Mai multe