Federația Română de Rugby, parteneriat pentru combaterea consumului de droguri

8 februarie 2024 16:46   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Federaţia Română de Rugby a semnat joi un parteneriat cu Instituţia Prefectului Municipiul Bucureşti pentru a conştientiza şi preveni consumul de droguri în rândul tinerilor din şcolile din Bucureşti.

Prefectul Capitalei, Rareş Hopincă, şi preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache, şi-au exprimat dorinţa ca această colaborare gândită pe termen lung să stea la baza formării unei comunităţi mai sigure şi mai sănătoase pentru tinerii din Bucureşti şi să facă o diferenţă majoră în lupta împotriva consumului de droguri în rândul tinerilor.Campania ''Tackle Drugs, Spune NU drogurilor'' a debutat cu o acţiune la Colegiul Naţional Bilingv "George Coşbuc", unde ''Stejarii'' au fost pentru o oră profesori de sport pentru elevii acestei instituţii de învăţământ. Aceştia le-au povestit copiilor despre importanţa de a face mişcare, de a face un sport într-un mediu organizat, de a opta pentru un stil de viaţă cât mai sănătos şi mai ales să stea departe de droguri, acestea putându-le afecta sănătatea şi viaţa pe termen lung.

De asemenea, în cadrul unor ateliere organizate în sala de sport, ''stejarii'' i-au iniţiat pe copii în tainele rugbyului, au făcut jocuri distractive cu balonul oval, schimb de pase, placaje, cel mai apreciat procedeu rugbystic fiind ridicarea în margine. La final, elevii le-au promis jucătorilor că vor fi sâmbătă, în tribunele Stadionului Naţional de Rugby Arcul de Triumf pentru a le face galerie în meciul cu Belgia din Campionatul European.

"Nu doar semnăm un parteneriat, ci este şi un proiect cu foarte mult sens. Ne unim eforturile pentru a lupta împotriva drogurilor, 'We TACKLE the DRUGS', placăm drogurile împreună. Mulţumesc foarte mult pentru implicare lotului naţional de rugby, Federaţiei Române de Rugby şi sunt absolut convins că împreună vor avea impactul dorit în rândurile tinerilor pentru că e necesar să le amintim că sportul este cel mai bun refugiu. Atâta timp cât un copil se apucă de sport stă departe de un anturaj rău, stă departe de toate provocările unei lumi mai nesigure", a declarat prefectul Municipiului Bucureşti, Rareş Hopincă.

Alin Petrache: „Astăzi placăm drogurile”

Preşedinte la Federaţia Română de Rugby, Alin Petrache a afirmat că sportivii au datoria să se implice în astfel de acţiuni: "Astăzi placăm drogurile. Cred că este ceva normal, poate un pic inedit pentru ceea ce înseamnă acest proiect comun. Este un proiect frumos, Prefectură - Federaţia Română de Rugby, pentru că trebuie să ne implicăm în această luptă contra drogurilor, iar eu cred că mişcarea, sportul, valorile pe care le promovăm cu siguranţă vor aduce copii mai curaţi, mai bine informaţi şi copii care să stea departe de această problemă care înseamnă drogurile".

Este o campanie foarte bună pentru generaţiile viitoare pentru că prin sport putem sta departe de anturaje proaste, obiceiuri proaste şi mai ales de droguri", a spus, la rândul lui, internaționalul român Dragoş Ser.

Naţionala de rugby a României se află în pregătire pentru Campionatul European, "Stejarii" urmând să întâlnească selecţionata Belgiei, sâmbătă, de la ora 14:30, pe Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf. Acesta este cel de-al doilea meci pe care România în dispută în ediţia 2024 a Campionatului European, săptămâna trecută, "Stejarii" învingând Polonia, în deplasare, cu 20-8.  

Mai multe