Încep Jocurile Olimpice de la Paris: care e povestea logo-ului celor cinci cercuri
Jocurile Olimpice vor debuta, săptămâna aceasta, urmând să se dispute în perioada 26 iulie-11 august, în Franța, la Paris, difuzate de Eurosport și TVR. Ceremonia de deschidere de la JO 2024 va avea loc spre finele săptămânii, vineri, 26 iulie, de la ora 20.30, fiind transmisă în direct.
Existența competiției nu a fost lipsită de perioade tumultoase, Jocurile Olimpice fiind reluate, în 1896, la Atena, după aproape 1.500 de ani de la primele întreceri olimpice - de altfel, ediţia din capitala elenă a fost considerată cea dintâi ediţie a Jocurilor Olimpice moderne. Cel de al cărui nume se leagă revitalizarea Jocurilor Olimpice a fost baronul francez Pierre de Coubertin.
Cele cinci inele înlănţuite simbolizează unitatea celor cinci continente. Culorile -roşu, albastru, verde, galben si negru- pe fondul alb al steagului olimpic au fost alese, astfel încât fiecare naţiune să aibă cel puţin una pe drapelul national. Înapoi în timp, drapelul olimpic a fost adoptat în 1914 şi a fost arborat în premieră la Olimpiada de la Antwerp, din 1920.
Deviza olimpica oficială este „Citius, Altius, Fortius” (Mai repede, mai sus, mai puternic), iar pentru JO de la Tokyo s-a adăugat şi cuvântul „Împreună”, în semn de solidaritate în vremuri de pandemie.
Torța olimpică, nelipsită din anul 1936
Un element reprezentativ este flacăra olimpică, care se aprinde de fiecare dată în localitatea Olympia, în Grecia şi este purtată cu o torţă olimpică până în oraşul gazdă al Jocurilor Olimpice. Aici, flacara olimpica se aprinde în cadrul ceremoniei de deschidere JO, urmând să ardă pe tot parcursul întrecerilor olimpice. Torţa olimpică a fost introdusă la Olimpiada din 1936 de la Berlin.
Mai târziu a apărut și mascota olimpică, aceasta reprezentând simbolul cultural al ţarii gazdă și fiind introdusă la JO din 1968, din Mexico.
Dincolo de toate, de-a lungul istoriei, România a obţinut cea mai buna clasare în ierarhia pe medalii la Jocurile Olimpice la ediția din Los Angeles, în 1984, unde a ocupat locul al doilea, cu 53 de medalii cucerite, din care 20 de medalii de aur, 16 de argint, 17 de bronz.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!