Irina Begu, eliminată în sferturile de finală la WTA Melbourne 2

7 ianuarie 2022 5:20   Alte sporturi

Irina Begu, locul 62 WTA, a fost învinsă, vineri, cu scorul de 2-6, 6-3, 6-2, de americanca Amanda Anisimova, locul 78 WTA, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 Melbourne Summer Set 2.

Irina Begu reușise victorii importante în primele tururi: 7-6(6), 6-3 cu  Jessica Pegula (SUA, 18 WTA), respectiv 3-6, 6-2, 6-3 cu Jasmine Paolini (Italia, 53 WTA), însă Amanda Anisimova i-a oprit defilarea.

Pe Rod Laver Arena, Begu a avut în faţă o adversară extrem de generoasă în primul set. Fără să facă altceva decât să servească bine şi să pună mingea în teren, românca s-a văzut cu avantaj de 5-0 după 20 de minute de joc, notează News.ro. Americanca a dat mingea oriunde, numai în teren nu, iar Begu a fost la două puncte (40-40) de un "bagel", pe propriul serviciu. Anisimova a reuşit însă să salveze aparenţele şi să pună şi ea două ghemuri pe tabelă. La 5-2, Begu nu şi-a mai pierdut serviciul şi a închis setul, cu 6-2, după 33 de minute.

Anisimova, fostă numărul 21 mondial, şi-a mai corectat jocul în setul al doilea. Întâi serviciul, mult mai precis şi eficient, apoi returul, cu care a pus-o în dificulate pe jucătoarea română. Begu nu a schimbat nimic în evoluţia ei, a mers tot la siguranţă şi a mizat pe defensivă.

Până la 3-3, cele două sportive şi-au fructificat serviciul. La acest scor, Begu a avut o minge de break, pe care a ratat-o, apoi a irosit cinci mingi de 4-4, două la rând. Anisimova a obţinut break-ul la prima şansă ivită şi apoi a egalat la seturi, cu 6-3, după o oră şi 13 minute de la start.

rina Begu pleacă acasă cu un premiu de 5.800 de dolari și 60 de puncte WTA.

Jucătoarea americană şi-a terminat cadourile înaintea setului decisiv. A jucat bine, precis şi a dictat ritmul pe teren. Pentru că punctele nu au mai fost rispite după unul-două schimburi, Begu a fost nevoită la un efort suplimentar şi nu a rezistat fizic. La 2-2, românca şi-a pierdut clar serviciul şi imediat adversara ei a ridicat scorul la 4-2. Irina Begu a avut multe şanse să revină în joc în ghemul al şaptelea, dar nu le-a fructificat şi a trebuit să se recunoască învinsă, după 2-6 şi după o oră şi 48 de minute.

Învingătoarea va evolua în semifinale cu rusoaica Daria Kasatkina, locul 26 WTA şi cap de serie numărul 3, sau cu jucătoarea spaniolă Nuria Parrizas Diaz, locul 66 WTA.

Irina Begu pleacă acasă cu un premiu de 5.800 de dolari și 60 de puncte WTA. Competiția de la Melbourne, care se desfășoară în paralel cu celălalt turneu WTA 250 la care joacă Simona Halep, este dotată cu premii în valoare totală de 239.477 de dolari.

Mai multe