Jocurile Olimpice de iarnă, perturbate chiar de zăpadă

14 februarie 2022 15:53   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing se lăudau cu faptul că aceasta e prima ediție organizată în totalitate pe zăpadă artificială. Numai că nimeni nu și-a pus problema ce se întâmplă dacă ninge cu adevărat.

Ei bine, asta s-a întâmplat duminică, atunci când capitala Chinei a fost prinsă într-o ninsoare ca în povești. Frumoasă, e adevărat, dar o adevărată pacoste pentru organizatorii JO, căci ei aveau deja amenajate pârtiile cu cantitatea necesară produsă artificial. Drept urmare, chiar dacă pe piste au fost scoși zeci de voluntari, care au încercat să îndepărteze zăpada depusă, câteva probe au fost amânate, inclusiv cea de schi freestyle, din Genting Snow Park, dar și a doua zi a antrenamentelor din proba de coborâre la schi alpin.

În ceea ce-i privește pe sportivii noștri, aceștia nu au fost încurcați de zăpadă. Ieri, Andreea Grecu a fost aproape de intrarea în primele 10 poziții în proba de monobob. Ea a ocupat locul 12 din 20 de concurente, după ce la jumătatea concursului, adică după două coborâri, ocupa poziția a noua. Tot ieri, Mihai Țentea şi Ciprian Daroczi au ocupat locul 18, după primele două manşe la bob 2. Timpul după cele două manşe a fost de 2:00.29. Manşele 3 şi 4 au loc marţi.

În cea mai spectaculoasă probă din cadrul patinajului artistic, cea de dans, titlul a fost obținut de perechea franceză Gabriella Papadakis/ Guillaume Cizeron.

Titlul olimpic era singurul care le lipsea din bogatul palmares al celor doi sportivi, care include patru medalii de aur la Campionatele Mondiale şi cinci, la Campionatele Europene.  La Pyeongchang, în 2018, ei au fost nevoiţi să se mulţumească cu medaliile de argint, fiind întrecuţi cu mai puţin de 8 zecimi de punct de canadienii Tessa Virtue şi Scott Moir.

Gabriella Papadakis (26 ani) şi Guillaume Cizeron (27 ani) au avut un punctaj total de 226,98. Ruşii Victoria Siniţina Nikita Kaţalapov, deţinătorii titlului mondial, au cucerit argintul, cu 220,51 de puncte, iar americanii Madison Hubbel şi Zachary Domohue, bronzul, cu 218.02 puncte.

Pentru Franţa, aceasta a fost prima medalie olimpică de aur după 20 de ani, de la performanţa reuşită de Marina Anissina şi Gwendal Peizerat la Salt Lake City.

Mai multe