Premieră în tenis: Alcaraz, campion la Wimbledon, în fața lui Djoković

17 iulie 2023 8:30   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Carlos Alacaraz a produs, fără doar și poate, surpriza la Wimbledon. Ibericul l-a învins, duminică, pe sârbul Novak Djoković (2 ATP), consolidându-și locul de lider în ierarhia mondială a tenisului masculin și reușind „să întrerupă” ritmul ultimilor 21 de ani. Căci, începând cu ediția 2003, toate trofeele de campioni acordate la cel de-al treilea Grand Slam al anului le-au revenit lui Roger Federer, Rafael Nadal, Novak Djoković sau Andy Murray. 

După o partidă care l-a pus la încercare, de patru ore și 42 de minute, Carlos Alacaraz a reușit să se impună campion la Wimbledon, scor 1-6, 7-6(6), 6-1, 3-6, 6-4, la 15 ani de la succesul primului spaniol devenit campion pe iarba londoneză, Rafael Nadal.
„Este un vis devenit realitate pentru mine! Este grozav să câştig, dar chiar dacă aş fi pierdut, aş fi fost mândru de mine. Am jucat o finală împotriva unei legende a sportului nostru. Este un vis devenit realitate să poţi juca pe acest teren! Este uimitor pentru un băiat de 20 de ani să ajungă foarte repede la acest gen de situaţie. Sunt foarte, foarte mândru de mine şi de echipa pe care o am, de munca pe care o depunem, în fiecare zi. După primul set, m-am gândit: Carlos, măreşte ritmul, toată lumea va fi dezamăgită. A fost uimitor să joc împotriva lui Novak! Ce pot spune despre el? Este de necrezut. M-ai inspirat foarte mult jucând tenis. Te-am urmărit de când mă ştiu, când m-am născut tu deja câştigai turnee. Probabil că eşti într-o formă mai bună decât mine. 36 este noul 26, tu faci să se întâmple asta. Este uimitor!”, a declarat Carlos Alcaraz, după ce s-a impus în fața deţinătorului recordului de victorii finale în turneele de Grand Slam - 23.

Novak Djoković, fairplay, după ce i s-a întrerupt „hegemonia”

La rândul său, Novak Djoković a pierdut cu grație: „Tot meritul îi revine lui Carlos, a fost incredibil în momentele importante, pentru cineva de vârsta lui, să-şi stăpânească nervii atât de bine, să joace pe cartea atacului şi să termine meciul aşa cum a făcut-o el. Credeam că am revenit bine în ultimul game al partidei, dar a reuşit lovituri uimitoare. Nu este nicio îndoială că a meritat victoria. El a dovedit că este fără nicio îndoială cel mai bun jucător din lume. Este capabil să joace un tenis fantastic pe suprafeţe diferite şi merită să fie unde este”, a declarat sârbul, care a câștigat nu mai puțin de șapte trofee la Wimbledon. 
Triumful lui Carlos Alcaraz a fost salutat și de Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, a cărui prezență a fost mai mult decât apreciată de tenismenul iberic, acesta declarând: „Sunt foarte mândru că sunteţi aici pentru a mă susţine. Am jucat de două ori în faţa dumneavoastră şi am câştigat. Sper să veniţi mai des. Este ceva special. Trebuie să vă mulţumesc pentru prezenţă!”.
Mulțumită faptului că a câștigat finala, Carlos Alcaraz a câștigat peste două milioane și jumătate de euro, iar Novak Djoković a primit un cec de până într-un milion și jumătate. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe