Serena Williams a coborât pe o balustradă, în fustă și pe tocuri! Ce a lăsat la vedere tenismena
Serena Williams a publicat pe contul personal de Instagram un filmuleț care i-a binedispus pe urmăritorii ei, care, cel mai probabil, și-au amintit și ei de șotiile pe care le făceau în copilărie. Vedeta a coborât pe o balustradă, în șezut, în timp ce purta o fustă transparentă.
Tenismena știe cum să întrețină atmosfera, chiar și atunci când nu se află pe teren! Serena Williams a avut un moment de pur entuziasm, în care și-a dorit să coboare pe o balustradă, așa cum vedeam numai în filme sau desenele animate.
Serena Williams, „pusă pe șotii” în mediul online. A coborât în fustă și pe tocuri pe o balustradă.
Este posibil ca vedeta internațională să nu-și fi ales tocmai potrivit ținuta cu care a ales să facă acest exercițiu amuzant, însă când îți dorești mult să încerci ceva pe moment, nu te mai gândești la asemenea detalii.
Serena Williams a purtat o ținută provocatoare pentru momentul în care a fost „pusă pe șotii”, optând pentru o fustă transparentă, din voal, până la genunchi, de culoare neagră, asortată cu un top scurt, în aceeași nuanță.
Serena Williams, decolteu amețitor. Ce a lăsat la vedere după ce a coborât balustrada
Partea de sus avea, de asemenea, și un decolteu amețitor, așadar atunci când a coborât balustrada, Serena Williams și-a lăsat la vedere bustul generos, iar fusta transparentă a lăsat să se vadă și ceea ce părea a fi lenjeria intimă a vedetei.
De menționat că Serena a făcut această „acrobație” pe tocuri extrem de înalte, iar finalul a fost cel așteptat: jucătoarea de tenis a început să râdă cu gura până la urechi. Unii s-au temut chiar ca nu cumva tenismena să cadă în încercarea sa de a se distra, însă din fericire acest lucru nu s-a întâmplat.
„De ce nu?”, a scris Serena Williams în dreptul filmulețului său, semn că uneori ar mai trebui să ne amintim cum să fim copii și să ne bucurăm de lucrurile simple din viețile noastre.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News,Facebook și Instagram!