Simona Halep e campioană la Toronto și noul număr 6 WTA!
Performanță de excepție pentru Simona Halep. Ocupanta locului 15 la începutul săptămânii, românca a cucerit în premieră trofeul turneului de la Toronto. Mai mult, succesul a fost dublat de bucuria revenirii în Top 10 mondial! De luni, ea va ocupa locul 6 în lume!
În finala turneului canadian Rogers Cup, românca a învins-o cu scorul de 6-3, 2-6, 6-3 pe brazilianca Beatriz Haddad Maia (24 WTA). Primul set a reprezentat o revenire fantastică a jucătoare noastre, care a fost condusă cu 3-0, dar care a reușit să câștige apoi 6 game-uri la rând. A fost a patra confruntare dintre cele două jucătoare și a treia victorie a Simonei, care și-a asigurat odată cu trofeul și un cec de 439.700 de dolari şi 900 de puncte. Ei bine, aceste puncte sunt cele mai importante pentru fostul lider mondial, care la un moment dat în acest an se apropia de ieșirea din Top 30 WTA. Ea a revenit, grație acestui succes – de fapt grație calificării în finală – în Top 10 WTA, după peste un an de absență. Prin calificarea în finală ea își asigurase poziția a noua, dar victoria a fost cu atât mai dulce cu cât a dus-o pe locul 6 în lume, acolo unde nu a mai fost de la 11 iulie 2021, atunci când s-a aflat ultima dată pe locul 3 în lume. Apoi s-a prăbușit direct pe 9.
Finala de la Toronto a fost a 42-a pentru Simona Halep și a doua a anului, dar prima de la începerea colaborării cu antrenorul francez Patrick Mouratoglou. Ea a cucerit până acum 24 de trofee, inclusiv acesta, dintre care două de Grand Slam: Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019. Anul acesta ea a reînnodat șirul victoriilor din WTA, după ce în 2021 nu a cucerit nici un trofeu. Ea s-a impus chiar în primul turneu al sezonului 2022, la Melbourne, la o competiție de 250 de puncte pregătitoare pentru Australian Open.
„Sunt epuizată, a fost o bătălie teribilă astăzi. Beatriz, ai făcut o treabă bună toată săptămână. De fapt, tot anul a fost excelent pentru tine! Îți țin pumnii la US Open, sunt sigură că te vei descurca bine. Eu am câștigat de două ori la Montreal, dar aici, la Toronto, niciodată. Am văzut multe steaguri ale României, atmosfera a fost fantastică. Sincer, nu credeam că voi ridica acest trofeu. Patrick, îți mulțumesc că ești lângă mine. Ți se datorează! Nu m-aș fi gândit la asta lunile trecute, m-ai ajutat enorm. Sper să adunăm multe de acum înainte!”, a spus Simona Halep, la festivitatea de premiere, conform gsp.ro.
Acum, că și-a încheiat socotelile la Toronto, Simona va merge la Cincinnatti, unde ar trebui să joace contra cehoaicei Karolina Muchova, ocupanta locului 148 mondial. Apoi, pentru ea urmează o pauză de o săptămână în care va pregăti participarea la ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open. Tot la Cincinnatti își va face reapariția pe teren și Sorana Cîrstea, care a fost infectată cu Covid și a ratat meciurile din ultima lună.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!