Sorana Cîrstea consemnează recordul pe final de carieră și intră în Top20 WTA

18 mai 2026 13:20
Ultima actualizare:

Sorana Cîrstea (36 de ani) trăiește apogeul carierei sale, cu toate că se află în ultimul sezon în „sportul alb”, românca reușind un record incredibil și consemnând cea mai bună clasare a sa, locul 18, în ierarhia mondială a tenisului feminin mondial. De altfel, sportiva se remarcă a fi cea mai matură ca vârstă jucătoare care intră în premieră în Top 20 WTA.

Sorana Cîrstea intră, în premieră, în Top 20 WTA (FOTO: EPA)

Parcursul ambițios în turneul de la Roma, acolo unde românca a ajuns tocmai până în semifinale, au propulsat-o pe Sorana Cîrstea pe cel mai bun loc ocupat, vreodată, de aceasta în clasamentul WTA. Practic, jucătoarea din țara noastră a urcat nu mai puțin de nouă locuri și și-a depășit, astfel, cel mai bun loc ocupat de ea, în trecut, 21, consemnat pe 12 august 2013. 

Intră în elita tenisului feminin românesc

Astfel, Sorana Cîrstea se alătură unui grup select de românce care au reușit clasarea în Top 20:
- Viriginia Ruzici: 8 WTA;
- Irina Spîrlea: 7 WTA;
- Ruxandra Dragomir: 15 WTA;
- Mihaela Buzărnescu: 20 WTA;
- Simona Halep: 1 WTA, reușind incredibila performanță de a fi lider mondial nu mai puțin de 64 de săptămâni.
Revenind în prezent, jucătoarea din țara noastră se află în ultimul său an de carieră și, de-a lungul timpului, are drept cel mai memorabil moment la un turneu mare ediția din 2009 a lui Roland Garros, când a ajuns până în sferturile de finală de simplu ale turneului parizian de tenis, reușind să obţină două titluri ITF, la Taşkent (2008) și Istanbul (2021), pentru ca la 35 de ani să cucerească cel dintâi turneu WTA al său, Cleveland (2025), dar și competiția de dublu de la Madrid (2025), trofeul de campioană la Transylvania Open, cucerit în februarie, plus reușita din Linz, acolo unde a câștigat trofeul de dublu. În total, Sorana Cîrstea a depășit pragul de 11 milioane de dolari câștigați din tenis, atingând suma de 11.714.490 de dolari. 

Mai multe