Campionatul Mondial, ultima șansă a gimnasticii românești pentru Olimpiadă

30 septembrie 2023 11:01   Alte sporturi
Ultima actualizare:

România va fi reprezentată de 12 sportivi, care vor concura în competiţia feminină şi masculină, la Campionatul Mondial din Belgia, de la Antwerp. Din delegația României fac parte Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca-Voinea, Lilia Cosman, Amalia Ghigoarţă, Andreea Preda şi Ella Oprea Creţu, însoţite de antrenorii Corina Moroşan, Camelia Voinea, Patrick Kiens, Florin Cotuţiu şi Jones Daymon. Gimnastele tricolore vor debuta, în 2 octombrie, prima rotaţie la sol, de la ora 11.00, miza cea mare fiind prezența la Olimpiadă.

„La 16 ani și în primul ei an la senioare, Sabrina Maneca-Voinea preia comanda pentru a aduce gimnastica feminină din România înapoi acolo unde era obișnuită, adică la prezențe regulate pe podium. Deși a câștigat competiția pe echipe atât la Sydney 2000, cât și la Atena 2004, România nici măcar nu s-a calificat cu echipa feminină pentru următoarele două ediții ale Jocuri Olimpice, în ciuda istoriei bogate în acest sport. Compatrioata Sabrinei, Nadia Comăneci, este gimnasta care a primit primul 10 perfect, la paralele, la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976. Între 1994 și 2001, fetele din România au câștigat titlul mondial pe echipe de cinci ori consecutiv, dar ultimul loc pe podium datează din 2007 (bronz). Maneca-Voinea și coechipierele ei vor să schimbe această traiectorie, începând cu calificarea la concursul pe echipe de la Paris 2024. În ciuda tinereții ei, Sabrina va conduce echipa României în Belgia, după ce a impresionat. Făcându-și debutul la seniori, la începutul acestui an, la etapa de Cupă Mondială de la Doha (la doar 15 ani), Maneca-Voinea, care este antrenată de mama ei, medaliată cu argint olimpic în 1988 (Camelia Voinea), a câștigat aurul la bârnă și la sol. La Campionatele Europene din Turcia, Maneca-Voinea a câștigat bronzul la sol, spre încântarea mamei ei”,  au scris cei de la olympics.com.

Probleme de ultim moment în delegația masculină. Ultima șansă la JO 2024

Similar, în competiţia masculină, România va fi reprezentată de Robert Burtanete, Andrei Muntean, Roland Modoianu, Nicholas Ţarcă, Emilian Neagu și Gabriel Burtanete, acesta din urmă fiind doar rezervă, din pricina faptului că nu este recuperat în totalitate după o accidentare. Gimnaştii vor fi însoţiţi de antrenorii Marius Berbecar, Marius Urzică şi Gerard Speerstra. Ei vor concura în calificările din 30 septembrie, în subdiviziunea a treia, cu prima rotaţie la bară fixă, de la ora 17.00. Competiția începe în 30 septembrie și ține până pe 8 octombrie și e ultima șansă pentru echipele „tricolore” de a prinde un bilet la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe