Ce s-a întâmplat cu cele două mașini Ferrari pe care Ion Țiriac le-a uitat timp de 10 ani într-un garaj. „E scandalos”

9 septembrie 2024 19:25   Sport
Ultima actualizare:

Ion Țiriac (85 de ani) a lăsat mască jurnaliștii spanioli după ce a povestit cum a uitat două mașini Ferrari într-un garaj din Germania. 

„Le-am dus într-un garaj la Munchen...Uitasem de ele”

Ion Țiriac, considerat „cel mai bogat român” a lăsat pe toată lumea mută de uimire, după ce a povestit cum a uitat două mașini Ferrari, într-un garaj din Germania. Unul dintre autoturisme costa nu mai puțin de 2.000.000 de euro.

„Eram la Monte Carlo, la Formula 1, unde discutam cu Stefano Casiraghi, soțul lui Caroline de Monaco. Ferrari ieșise cu faimosul model F40. Cumpărasem un exemplar, iar el îmi spune că și l-a vândut pe al lui cu 1,2 milioane de dolari. Eu i-am zis că nu-l dau pe-al meu, ba chiar îmi mai iau unul, ceea ce am și făcut după vreo două luni.

Și pentru că nu aveam unde să le țin, mai ales că în țară am venit o singură zi în perioada 1980-1990, le-am dus într-un garaj la Munchen. După vreo zece ani, mă sună ăia: `Herr Țiriac, ce facem cu alea două Ferrari?`. Uitasem de ele! Eu am avut treabă toată viața mea, domnule, înțelegeți? De dimineața până seara ca jucător, mai rău ca antrenor și mai rău ca manager.

Vă dați seama că după 10 ani de zile, ținând o mașină într-un garaj, automat trebuie să îi dai motorul jos, să începi să îl refaci, și le-am vândut într-o clipită cam cu jumătate din banii pe care îi dădusem pe ele", declara Ion Țiriac în 2021.

„E scandalos...un bărbat cu atât de mulți bani...și foarte puțină memorie”

Jurnaliștii spanioli au scris însă, doar despre unul dintre autovehiculele, pe care afaceristul din România le-a uitat peste hotare. Aceștia l-au numit un om cu „mulți bani, dar foarte puțină memorie”.

„Nu știm cât a plătit pentru mașină, dar un Ferrari F40 este evaluat astăzi la două milioane de euro. E scandalos, dar este o sumă fără importanță pentru bărbat cu atât de mulți bani... și foarte puțină memorie”, potrivit Marca.

Mai multe