Banii puși în joc pentru supremație: cât câștigă Farul pentru titlul din Superligă

22 mai 2023 10:19   Fotbal intern

Farul Constanța a reușit să cucerească titlul din Superliga României, după un întreg sezon în care a dominat fotbalul românesc, finalizând inclusiv sezonul regulat pe loc fruntaș.

Totuși, fotbaliștii lui Gheorghe Hagi au avut emoții pe final, devenind campioni, după ce au reușit, la limită, să se impună cu FCSB, duminică, 3-2, în penultima etapă din play-off. Succesul constănțenilor „se traduce” și printr-un premiu financiar pus în joc: nu mai puțin de 2.640.000 de euro va încasa proaspăta campioană a României - cea mai mare sumă din drepturile TV. În total, cele 16 formații din primul eșalon al țării noastre încasează 28,5 milioane de euro în fiecare stagiune, bani care le sunt împărțiți în trei tranșe, în funcție de clasarea în campionatul precedent și de situația din clasament, de pe parcursul stagiunii curente.

A încasat peste 30 de milioane de euro, în ultimii ani, din transferuri

„Orice titlu, orice performanță are frumusețea ei. Toată Constanța, toată Dobrogea e fericită acum. Se naște ceva de nivel mare aici! Toată lumea din club, toți am jucat fotbal. Avem conducere bună, încercăm să ne facem treaba. Tot ce am realizat este meritul jucătorilor, noi doar am planificat. La asta cred că ne pricepem bine”, a declarat Gică Hagi. 
Dincolo de banii pe care îi are asigurați în urma cuceririi titlului, Farul n-a avut cheltuieli notabile pentru aducerea unor jucători, în ultimii cinci ani. Noua campioană din fotbalul românesc s-a bazat, mai curând, pe oameni crescuți în propria pepinieră sau, dacă nu, pe împrumutarea fotbaliștilor sau aducerea unora care erau liberi de contract. Nu la fel este situația și în cazul încasărilor din plecarea unora dintre jucătorii săi: Farul a încasat aproximativ 30 de milioane de euro, în ultimii ani, în urma unor fotbaliști pe care i-a vândut altor echipe.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe