Capăt de drum: o fostă campioană din fotbalul românesc se desființează

19 octombrie 2022 9:41   Fotbal intern

Fotbalul românesc este sub semnul imprevizibilului și arată cum o echipă care, în urmă cu șase ani, ridica deasurpa capului trofeul din Liga I a ajuns, acum, să se desființeze. Pe fondul problemelor financiare, care i-au pus „capac”, în cele din urmă, Astra Giurgiu a ajuns la final de drum. Campioana României din anul 2016 a anunțat Federația Română de Fotbal (FRF) că a ajuns la desființare și că se va retrage din lumea „sportului rege”. 

„Având în vedere faptul că FIFA ne-a impus sancțiunea interdicției de a înregistra jucători, clubul a ajuns în situația de a nu-și putea constitui lotul. Ne aflăm în situația ingrată de a nu putea ieși din acest impas, deși nu datorăm sumele reclamate. Nu putem scăpa de sancțiunea impusă abuziv de FIFA și suntem în situația de a nu avea un lot complet de jucători. În acest condiții, ne vedem nevoiți să solicităm retragerea din Campionatul Național Liga a III-a”, se arată în cererea trimisă de echipă către FRF, în care se susține că FIFA ar fi cerut abuziv clubului să achite niște datorii către o parte din jucători.

„Scamatorii” incredibile din partea fostei campioane

Vestea vine după un parcurs dezastruos, în acest sezon, Astra Giurgiu ocupând ultimul loc, 10, în Grupa 4 din Liga a III-a, cu opt înfrângeri din opt, așadar zero puncte. Mai mult decât atât, ultimul meci disputat, cu AS FC Pucioasa, i-a pus mari probleme: partida a fost oprită, în a doua repriză, când fosta campioană rămăsese pe teren cu doar șase jucători, după ce patru titulari acuzaseră probleme cu stomacul la pauză, iar unul „s-a prăbușit” pe teren, adversarii învingând cu 12-0. 

Totuși, speranțele celor implicați la echipă sunt ca aceasta „să renască din propria cenușă”. „Știți care este problema? Multe echipe din lumea aceasta au luat-o din ligi inferioare. Și noi suntem dispuși să o luăm de la capăt, la anul și, în trei ani de zile, să ajungem din nou în prima ligă. În Ploiești avem foarte mulți juniori, pe care vrem în continuare să îi creștem. Avem o colaborare foarte bună cu autoritățile locale (n.r - din Giurgiu). Toată lumea dorește ca Astra să fie ce a fost”, a declarat președintele clubului, Marian Costea, potrivit playsport.ro. 

Astra Giurgiu numără în palmares un titlu de campioană, în 2016, o Cupă a României, în 2014 și două Supercupe, în 2015 și 2017.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro. 

Mai multe