Chiricheș se retrage de la națională după meciurile din iunie

6 iunie 2022 13:44   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Naționala României n-a găsit victoria în mandatul lui Edi Iordănescu nici în primul meci oficial, debutul în Liga Națiunilor Unite, unde țara noastră a pierdut lamentabil, cu 2-0, sâmbătă, în fața celor de la Muntenegru. Rezultatele slabe și jocul sub orice critică al echipei noastre aduc retragere după retragere de la prima reprezentativă. Până atunci, se pare că va fi titular marți seară, de la ora 21.45, în Bosnia și Herțegovina, în meciul care va fi televizat la Antena 1.

Criticat după înfrângerea cu Muntenegru, după ce a contribuit decisiv la ambele goluri încasate de România, Vlad Chiricheș ar fi replicat că își asumă greșelile și că s-ar retrage de la națională, după meciurile deja antamate din luna iunie, în cadrul aceleiași competiții, notează „Gazeta Sporturilor”. Fundașul în vârstă de 32 de ani evoluează la gruparea italiană Sassuolo din 2019, unde a ajuns mai întâi sub formă de împrumut de la Napoli și, apoi, permanentizat și, din ceea ce pare, în curând se va concentra exclusiv pe evouțiile sale la club. De-a lungul anilor, din 2011 și până astăzi, Vlad Chiricheș a adunat nu mai puțin de 73 de selecții la selecționata României, fiind totodată și purtătorul banderolei de căpitan.

Din păcate pentru Edi Iordănescu, acesta nu este singurul caz care bate în retragere, după ce și Alexandru Maxim și-ar fi anunțat finalul parcursului tricolor. Mijlocașul legitimat la Gaziantep a adunat, din 2012 și până astăzi, 54 de meciuri pentru țara noastră și a marcat de șapte ori. Astfel, România ar rămâne fără doi dintre „veteranii” săi, nemaipunând la socoteală lista retragerilor anterioare, pe care „au semnat-o” deja Ciprian Tătărușanu, Silviu Lung, Ștefan Radu, Alin Toșca sau Bogdan Stancu.

Selecționerul îl apără pe Vlad Chiricheș

Totuși, chiar dacă prestația lui a fost foarte slabă contra naționalei din Muntenegru, Vlad Chiricheș s-a bucurat de clemență din partea selecționerului, cel puțin la nivel public. „E căpitanul echipei, a ieșit cu un mesaj de responsabilitate, e vina tuturor. Poate putea să fie mai inspirat, dar e căpitanul echipei, joacă la nivel înalt, avem nevoie de el în forma lui bună, bine mental și să nu uităm că un meci se pierde în grup, la fel cum vine și o victorie”, a declarat Edi Iordănescu, în tentativa de a-l încuraja pe fundașul din Serie A.

În afara meciului de diseară, din Bosnia și Herțegovina, naționala mai are programate în această lune meciur pe teren propriu cu Finlanda (11 iunie) și Muntenegru (14 iunie). Acestea vor avea loc pe stadionul ”Giulești”.

Edi Iordănescu a fost numit selecționerul naționalei României la începutul acestui an și în trei meciuri disputate nu a câștigat niciodată. În primele două meciuri, amicale ambele, a pierdut acasă cu Grecia, scor 0-1, și a reușit o remiză, scor 2-2, în Israel. Apoi, în primul său meci oficial, echipa s-a făcut de râs în Muntenegru, pierzând cu 2-0, fără drept de apel.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!  

Mai multe