Final „încins”: CFR Cluj, vicecampioana Superligii. Urmează Conference League
CFR Cluj „a făcut instrucție” cu Farul Constanța, formație pe care a învins-o, sâmbătă, în ultima etapă de play-off a sezonului de Superliga României. Ardelenii s-au impus, acasă, cu 5-1, terminând pe locul doi în clasamentul intern, ceea ce le asigură participarea în Conference League, în sezonul viitor.
Parcă gruparea din
Gruia a vrut să compenseze tot ce nu i-a mers bine, de-a lungul campionatului –
așa au arătat fotbaliștii lui Dan Petrescu, care „s-au descătușat” pe teren și
au marcat „la foc automat”. Cel care a deschis scorul a fost Ciprian Deac, care
a marcat în minutul 9, ca mai apoi, rând pe rând, să-și aștearnă numele pe
tabelă și Panagiotis Tachtsidis ('16), Karlo Muhar ('22) și Daniel Bîrligea
('38), cel din urmă având și un gol anulat pe motiv de offside, cu 10 minute
înainte de cel concretizat. Singura „zvâcnire” a Farului a fost în minutul 65,
când Cristian Ganea a înscris „golul de onoare” pentru fosta campioană a
României. Replica finală le-a aparținut celor de la CFR Cluj, Philip Otele
„închizând” tabela ('89).
Cu locul doi
asigurat și cu „biletele” către Conference League, acolo unde-și propune să
ajungă în grupele competiției, CFR Cluj se pregătește de o „revoluție” în
echipă, antrenorul Dan Petrescu anunțând că urmează plecări din lotul echipei
sale. „Jucătorii au valoare. Vom vedea cu care vom continua. E clar că sunt
mulțumit, dacă am câștigat trei din trei (n.r. meciuri). Acum începe munca cea
mai grea, vreau să fac un lot competitiv și să am o bancă puternică. Acum, cei
titulari sunt foarte buni, dar pe bancă sunt probleme. Orice jucător e de
vânzare, dar mi-aș dori să nu se întâmple ce s-a întâmplat anul trecut, când
jucătorii de valoare au plecat, în timpul campionatului. La anul va fi o luptă
incredibilă! Vom lupta pe două fronturi, trebuie să avem un lot puternic”, a
declarat tehnicianul în vârstă de 56 de ani.
Gică Hagi, resemnat pentru sezonul încheiat pe patru
De cealaltă parte,
Gheorghe Hagi s-a arătat descumpănit de abordarea șovăitoare a fotbaliștilor
săi. „Am făcut multe greșeli: și de atitudine, și de concentrare. Dacă îi lași
să joace, să gândească, își respectă planul. Noi nu ne-am apărat bine și s-a văzut.
Defensiv am stat foarte slab. Ofensiv am mai încercat, dar fără realizări.
Obiectivul a fost Europa, nu e bine că am terminat pe patru. Obiectivul era să
intrăm în play-off, apoi să ajungem mai sus... Am făcut puncte, am urcat, apoi
am căzut dintr-odată... CFR Cluj a jucat mult mai bine, nu am mai fost noi, cei
de la Constanța, nu ne-am mai făcut jocul nostru... Sunt multe gânduri, trebuie
să muncim și să facem o echipă bună. Îi felicit pe cei care au mers în Europa,
merită, rezultatele vorbesc. Noi ne gândim ce facem la anul”, a conchis
„Regele”.
Fotbalul românesc
și-a definitivat, astfel, prezențele în peisajul european: dacă CFR Cluj merge
în preliminariile Conference League, FCSB se pregătește de Liga Campionilor,
grație cuceririi titlului, în vreme ce Corvinul Hunedoara va merge în
preliminariile Ligii Europa, din postura de câștigătoare a Cupei României.
CSU Craiova, ultima șansă
După ce a sperat, până în ultima etapă de play-off, la a doua poziție din clasament, pe care a ratat-o, terminând pe locul trei (n.r. cu toate că a învins, sâmbătă, acasă, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, scor 3-2), CSU Craiova se pregătește pentru un meci de baraj, care reprezintă ultima șansă de a-și asigura prezența în cupele europene. Oltenii vor înfrunta câștigătoarea din meciul Oțelul Galați și Universitatea Cluj, învingătoarea duelului de departajare urmând să ajungă în preliminariile Conference League.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!