Gică Hagi, enervat peste măsură după meciul de la Pitești
Meciul disputat între FC Argeș și Farul Constanța (0-2), sâmbătă, la Pitești, a fost urmat de o conferință de presă tensionată. Mai exact, Gheorghe Hagi s-a ridicat după doar câteva secunde de la începere, plecând nervos.
Motivul supărării sale ar fi fost faptul că pentru declarațiile pe care urma să le dea nu s-au adunat prea mulți jurnaliști. „Ce-i asta? Nu se poate, nu se poate! Am venit, bună ziua, mulțumesc, am plecat! Facem caterincă? Atunci e caterincă! Dacă ne facem de râs, ne facem de râs!", a declarat Gheorghe Hagi, înainte să plece vizibil nervos.
Recidivist în ieșiri temperamentale
Cel poreclit „Regele” nu e nici pe departe la prima situație de acest gen, ridicându-se și ieșind din locul organizării conferințelor de presă în repetate rânduri, inclusiv din motivul invocat, în acest weekend.
Dincolo de acest episod, Farul are motive de bucurie, deplasarea de la Pitești fiind sinonimă cu prima victorie din play-off, în contextul celor patru etape disputate, până acum. Pentru această reușită și-au trecut numele pe tabelă Eduard Rădăslăvescu (27') și Adrian Petre (62').
Înainte de conferința de presă, Gheorghe Hagi a apucat să spună câteva cuvinte, pe marginea terenului: „Avem un program bun, vrem să mergem din victorie în victorie și să ne luptăm de la egal la egal cu oricine. Ne gândim și ne dorim să câștigăm fiecare meci, trebuie să avem o mentalitate de campioni”.
Farul Constanța se află pe locul cinci din cele șase din grupa de play-off a Ligii I, la două puncte distanță de formația din fața ei, FC Voluntari, care are însă un meci mai puțin disputat. Gruparea antrenată de Gheorghe Hagi a înregistrat până în acest moment o victorie, o remiză și două înfrângeri. În runda a V-a a play-off-ului, Farul se va duela cu Universitatea Craiova, într-un meci programat pe 16 aprilie, pe teren propriu.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro