Întreaga Superligă a României, valoric egală cu un singur jucător de la Milan

19 februarie 2024 10:46   Fotbal intern
Ultima actualizare:

UEFA a publicat un bilanț financiar al anului 2023, în care au fost analizate încasărilor primelor ligi din țările europene, inclusiv în cazul Superligii României.

Astfel, în campionatul românesc au intrat, potrivit raportului publicat de forul continental, aproximativ 90 de milioane de euro, pe durata întregului an 2023. Suma ilustrată a fost formată din mai multe categorii de venituri, după cum urmează: 24 de milioane de euro au provenit din drepturile TV,  încă pe atât din cele comerciale și sponsorizări, 18 milioane de euro sunt trecute din alte surse de finanțare, 14 milioane de euro sunt de la UEFA și restul de nouă milioane de euro reprezintă vânarea biletelor și alte activități comerciale de la stadion din zilele de meciuri. 

Niciun acționar străin în fotbalul românesc

Raportul UEFA mai arată faptul că 11 dintre cele 16 echipe din Superliga României au încheiat anul 2023 având un bilanț financiar negativ. De asemenea, UEFA mai remarcă faptul că 81% dintre stadioanele echipelor, respectiv 13 din 16, din prima ligă a României sunt deținute de stat - doar CFR Cluj, Farul Constanța și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe au stadioanele lor. În același sumar se mai specifică informația potrivit căreia nici măcar un club din campionatul românesc nu are vreun acționar străin și că 38% dintre cluburi sunt private.

Practic, banii rulați în primul eșalon românesc sunt la egalitate cu valoarea unui singur jucător de la AC Milan, spre exemplu. Cel mai valoros fotbalist al grupării din Serie A, atacantul portughez Rafael Leão, este de asemenea cotat la 90 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt.
În ceea ce privește situația la nivel de cluburi din „fotbalul mare”, Real Madrid este lider la capitolul venituri, având total de 841 milioane de euro. Podiumul este completat de Manchester City, câștigătoarea Ligii Campionilor, care are 836 de milioane de euro și de FC Barcelona cu 815 milioane de euro. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe