Noua față a lui Poli Iași: „Vreau echipa ca un pitbull fără minge, un Hagi cu mingea”

2 aprilie 2024 12:28   Fotbal intern

În prag de schimbare și având un nou antrenor, Poli Iași vizează o remodelare a echipei, potrivit noului ocupant al băncii tehnice, Tony Da Silva. În vârstă de 43 de ani, conducătorul echipei venit să-l înlocuiască pe Leo Grozavu își dorește ca echipa lui „să fie un pitbull fără minge şi să fie Hagi cu mingea”.

Fost jucător în campionatul românesc, Da Silva este conștient că va fi o provocare să facă schimbări în sistemul de joc, în cele șapte etape rămase din sezonul curent, însă este dispus să-și asume misiunea de a reda încrederea jucătorilor, în mandatul pe care îl va avea până în această vară. 
„Vreau să redau încrederea jucătorilor! Trebuie să fim sinceri şi oneşti, mai sunt de jucat doar şapte meciuri. E greu de schimbat ceva, mă refer la sistemul tactic sau din punct de vedere fizic. Trebuie să dăm încredere la jucători şi să schimbăm atmosfera. Vreau ca ei să intre pe teren şi să joace curajos! Poli are nevoie de puncte şi o să luptăm. Echipa are jucători de calitate, dar poate că e lipsă de încredere sau oboseală mentală. Eu vreau ca echipa să fie un pitbull fără minge şi un Hagi cu mingea”, au fost cuvintele lui Da Silva într-o conferinţă de presă.

A trăit în Portugalia, dar nu s-a rupt nicio clipă de fotbalul românesc 

Contextul nu este tocmai unul ideal, ieșenii aflându-se în zona retrogradării. Situația nu pare a fi, însă, o problemă pentru noul antrenor: „Ce presiune?! Presiune este în Ucraina, acolo e presiune, întrucât vorbim de război. Noi, aici, facem ce ne place!”.
Cu toate că a stat în Portugalia, Da Silva spune că a urmărit fotbalul românesc, în ultima perioadă şi cunoaște bine ce se întâmplă în Superliga României, punctând că „dacă nu aveam informaţii despre campionatul românesc, nu eram azi, aici”.
De-a lungul carierei sale, Da Silva a îmbrăcat tricoul lui CFR Cluj, iar odată cu trecerea în antrenorat, a avut cea mai recentă experiență la Montalegre, în eșalonul al treilea din Portugalia, între iulie 2023 şi martie 2024. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe