Anunțul antrenorului Barçei, după titlul luat în ziua în care și-a pierdut tatăl

12 mai 2026 13:43
Ultima actualizare:

Antrenorul Hansi Flick (61 de ani) a vorbit despre colaborarea sa cu FC Barcelona, echipă alături de care avea prevăzut să rămână până anul viitor - între timp, tehnicianul a confirmat că şi-a prelungit contractul, până în 2028, cu o opţiune pentru încă un an.

Hansi Flick își propune să rămână cel puțin încă doi ani la Barcelona (FOTO: EPA)

„În ultimele zile, am avut confirmarea că sunt în locul potrivit. Acum, este momentul să continui să câştig şi să încerc să câştig din nou Liga Campionilor. Sunt foarte recunoscător clubului pentru încrederea acordată”, a spus Flick, la scurt timp după ce a reușit să-și conducă echipa către titlul din Primera División. „Toată lumea de la Barça are acest vis de a câştiga Liga Campionilor; este foarte important. Am încercat şi vom încerca din nou, asta e tot ce vă pot spune”, a concluzionat tehnicianul neamț. Cu trei etape înainte de final, catalanii au 99 de puncte, respectiv 14 puncte avans faţă de madrileni şi au obţinut al doilea titlu consecutiv, odată cu victoria categorică, 2-0, din „El Clásico”.

Ultimul obiectiv în La Liga: „Să atingem 100 de puncte”

Dincolo de noul acord și după sărbătorirea titlului de campioană în Spania, antrenorul german a menționat încă un scop pe care îl are, în acest sezon: „Să atingem 100 de puncte”, pentru care „trebuie să câștigăm toate cele trei meciuri rămase”. Practic, Flick dă toate semnele că nu va asculta rugămințile celor care îl îndeamnă, pentru acest final de campionat, să trimită în teren un prim 11 compus din fotbaliști formația în academia Barcelonei, „La Masía”.  
Numit antrenor la Barcelona în mai 2024, Flick a câștigat, până acum, cinci din cele șase mari trofee interne disponibile - Barça a ratat doar o Cupă a Spaniei. La nivel internațional, Barcelona a ajuns până în semifinalele Ligii Campionilor în sezonul trecut, iar în această stagiune până în sferturi. În plan intern, cu Flick pe banca tehnică, Barcelona a învins-o pe rivala Real Madrid, de patru ori doar anul trecut, adică chiar în primul an pentru Flick în calitate de antrenor al acestei echipe.

Mai multe