Barça ia titlul în Spania. Dramă pentru antrenorul catalanilor: a murit tatăl său

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

FC Barcelona a învins, duminică, Real Madrid cu 2-0 și a cucerit cel de-al doilea titlu la rând în Spania, într-o zi foarte dificilă pentru antrenorul de fotbal al catalanilor - cu doar câteva ore înainte de partidă, tatăl lui Hansi Flick (61 de ani) a murit.

Hansi Flick a condus echipa spre al doilea titlu la rând (FOTO: EPA)
Hansi Flick a condus echipa spre al doilea titlu la rând (FOTO: EPA)

„În această dimineață, când mama m-a sunat și m-a anunțat că tatăl meu a murit, m-am întrebat dacă nu ar fi mai bine să nu le spun jucătorilor. Dar, până la urmă, suntem ca o familie și le-am comunicat. Nu voi uita niciodată cum au reacționat”, a povestit emoționat Flick, care a punctat că este „foarte fericit” să lucreze „pentru acest club magnific”. „Mă face foarte mândru și cred că se poate vedea legătura dintre noi. Toată lumea simte că face parte din proiect, toți sunt conectați. Îmi este foarte greu să vorbesc despre asta astăzi, dar sunt foarte fericit. Este incredibil. De la primul contact pe care l-am avut cu președintele Joan Laporta, cu Deco, și apoi când am ajuns la Barcelona, ​​toată lumea ne-a primit foarte călduros. Nu pot să fiu decât recunoscător”, a consemnat Flick. 

De la agonie la extaz, în doar câteva ore

Practic, Flick a avut trăiri intense extreme, la interval de câteva ore: după șocul de dimineață, seara sărbătorea împreună cu jucătorii săi victoria din „El Clásico” și supremația pentru a doua oară consecutiv în Primera División. După fluierul final, antrenorul german a fost purtat pe brațe de vedetele echipei sale, sub ovațiile celor din tribune, care i-au scandat continuu numele. 
Numit antrenor la Barcelona în mai 2024, Flick are contract până în mai 2027, iar până acum a câștigat cinci din cele șase mari trofee interne disponibile - Barça a ratat doar o Cupă a Spaniei. La nivel internațional, Barcelona a ajuns până în semifinalele Ligii Campionilor în sezonul trecut, iar în această stagiune până în sferturi. În plan intern, cu Flick pe banca tehnică, Barcelona a învins-o pe rivala Real Madrid, de patru ori doar anul trecut, adică chiar în primul an pentru Flick în calitate de antrenor al acestei echipe.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Dinamo FC Arges (Sportpictures) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
ospatar png
Papa Leon al XIV lea si Cristi Chivu (FOTO vaticannews va) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Universitatea Cluj Rapid (Sportpictures) jpg
profimedia 1097659005 jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
image
image