Gest emoționant în fotbalul englez: s-au ras în cap pentru un coleg cu cancer

17 ianuarie 2023 13:10   Fotbal internațional

Gestul unei echipe din cel de-al treilea eșalon englez a făcut înconjurul Internetului, după ce fotbaliștii de la Bristol Rovers, dar și antrenorul echipei, Joey Barton, s-au ras în cap, în semn de solidaritate. Căci coechipierul lor, Nick Anderton, se confruntă cu una dintre cele mai dificile boli, cancerul.

La doar 26 de ani, acesta a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer osos, în luna iulie a anului trecut și a suferit o operație pentru îndepărtarea unei tumori, în octombrie, care s-a încheiat cu bine. Din păcate, însă, analizele ulterioare au arătat că tumora este mai gravă decât ceea ce se spera, iar jucătorul trece, acum, prin sesiuni de chimioterapie. După cele ce se știu, în prezent, este de așteptat ca tratamentul să dureze câteva luni, aici intervenind coechipierii lui, care au încercat să-i smulgă un zâmbet și să-i fie alături prin ceea ce pot. 
La finele anului trecut, Nick Anderton povestea cât de impulsionat e de solidaritatea arătată de cei din jur: „Sprijinul pe care l-am primit pe rețelele de socializare - am primit corespondență trimisă la mine acasă, e-mailuri de la fostele cluburi la care am fost, grupurile lor de suporteri și cluburi din Premier League, până în Liga a II-a, care mi-au trimis tricouri semnate... A fost, pur și simplu, uimitor. Când atât de mulți oameni se gândesc la tine, îți dă un alt impuls”

Căpitanul echipei din Anglia, Paul Coutts, i-a încurajat pe oameni să se implice în ajutorarea lui Nick Anderton și însănătoșirii lui: „Întotdeauna am fost toți pentru unul, în ceea ce-l privește pe Nick. Într-o clipită, lumea lui a fost întoarsă cu susul în jos și acesta este un alt mod în care putem ajuta la creșterea gradului de conștientizare a condiției sale și, în același timp, să strângem fonduri valoroase pentru el și pentru tânăra lui familie”. Astfel, oficialii clubului au creat o pagină GoFundMe, unde cei care vor să ajuta pot dona pentru fotbalistul englez, în două săptămâni adunându-se deja peste 30.000 de lire sterline. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe