Ianis Hagi, eroul unei înfrângeri dramatice: „Singurul care a strălucit!”

15 mai 2024 12:32   Fotbal internațional

Înfrângerea categorică suferită de Deportivo Alavés în fața lui Real Madrid, marți, din etapa cu numărul XXXVI din La Liga, a fost, totuși, un prilej de bucurie pentru Ianis Hagi. Dincolo de scorul categoric, gruparea de fotbal din Madrid învingându-i echipa cu 5-0, românul s-a bucurat de laude și aprecieri din partea presei din Spania.

Revenit în primul 11 al lui Alavés, după o așteptare considerabilă, de cinci luni, Hagi Jr. s-a arătat de mai multe ori periculos la poarta adversă, până să fie înlocuit, în minutul 70 - suficient cât să fie desemnat cel mai bun jucător al oaspeților de către presa spaniolă.
„Cel mai bun, de departe. A fost foarte implicat și a avut câteva momente de mare calitate. El a fost cel care l-a pus cel mai mult la treabă pe Courtois”, a notat cotidianul local „Noticias de Álava”, care a adăugat că Hagi Jr. a fost „o rază de lumină în noaptea întunecată de pe Bernabéu. Românul, titularizat după cinci luni, a fost singurul care a dat semne de răzvrătire în colosseumul alb”.

Din nou titular, după 157 de zile

Jurnaliștii iberici au consemnat că trecuseră nu mai puțin de 157 de zile, de când românul nu mai fusese titular, de la un 0-1 cu Las Palmas, disputat pe 9 decembrie: „În următoarele 19 etape, avea să înceapă pe bancă. Locul său obișnuit în acest sezon. Ancorat de el de multe ori pe parcursul stagiunii”. Publicația a mai remarcat că, în cele șapte partide în care a fost titular, internaționalul român „n-a terminat niciodată pe teren, nici la Madrid”. Dar, spre deosebire de alte meciuri, pe Santiago Bernabéu a fost la înălțime: „Într -un an dificil pentru el , în care a trăit inițial blestemul unui penalty ratat, ce a afectat echipa la începutul sezonului, a reușit să se revanșeze parțial împotriva gigantului alb. I-a lipsit doar un gol pentru a încununa o evoluție remarcabilă”.
Împrumutat de la Glasgow Rangers la Alavés, până la finele acestui sezon, Hagi Jr. consemnează o scădere a cotei de piață, ajungând la 2,5 milioane de euro - cu un milion de euro mai puțin decât sezonul trecut, însă miza sa principală este să fie titular la echipa de club, pentru a prinde naționala României la EURO2024, programat să se dispute între 14 iunie și 14 iulie. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe