Ionuț Radu, pe val: portarul român a fost din nou omul meciului în La Liga
Ionuț Radu (28 de ani) menține lumina reflectoarelor asupra lui, portarul român legitimat la Celta Vigo fiind omul meciului câștigat de echipa sa împotriva lui Athletic Bilbao, scor 2-0, în etapa a XVI-a din La Liga.
Întreaga acțiune a partidei s-a concentrat în şapte minute din repriza secundă, în vreme ce Ionuţ Radu a fost de neînvins în mai multe rânduri în poarta Celtei, el apărând inclusiv un penalty, în minutul 65. Între timp, Celta Vigo bifează a treia victorie, în ultimele patru etape, fiind pe locul opt, cu 22 de puncte, la un punct de adversara sa, care este pe șapte.
„Este foarte muncitor și acordă o atenție deosebită detaliilor. Merită”
Antrenorul Claudio Giráldez (37 de ani) a avut numai cuvinte de laudă la adresa portarului român, declarând că acesta a fost decisiv în stabilirea rezultatului final al meciului de fotbal din Spania: „Este foarte bun la asta. Are antrenori de portari care îi oferă un feedback excelent. Este foarte muncitor și acordă o atenție deosebită detaliilor. Merită”. Tehnicianul a avut, în schimb, nemulțumiri coechipierii românului: „E păcat că acordăm atât de multe penalty-uri. Am vorbit despre asta, înainte de meci. Trebuie să ne îmbunătățim în astfel de situații, care sunt uneori absurde, cum ar fi să pui piciorul în fața adversarului, la un moment dat”.
„Nico Williams a executat lovitura de pedeapsă, dar Radu a parat-o. Șutul său a fost atât de slab, încât ar fi putut fi parat și de o ladă de suc. Cealaltă cea mai bună ocazie a lui Athletic de a reduce diferența a fost a lui Izeta, care la scurt timp după ce a intrat pe teren a expediat balonul în bară”, a scris cotidianul „Marca”.
Estimat la o valoare de 5 milioane de euro de către Transfermarkt, Ionuț Radu numără 20 apariții în tricoul lui Celta Vigo, la care se remarcă treptat drept un om de bază, având viitorul asigurat cel puțin până în 2029, atât cât este valabilă înțelegerea sa cu clubul spaniol.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!