Kovács, în sferturile Ligii Campionilor. Suma colosală adunată în acest sezon

11 aprilie 2023 11:33   Fotbal internațional
Ultima actualizare:

Una dintre partidele din sferturile de Liga Campionilor îl va avea la „centru” pe István Kovács, românul fiind delegat la meciul dintre AC Milan și SSC Napoli, miercuri, de la ora 22.00, televizat de DigiSport, OrangeSport și PrimaSport. „Fluierașul” de 38 de ani va fi ajutat la cele două linii de arbitrii asistenţi Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, cel de-al patrulea oficial fiind Horaţiu Feşnic.

De altfel, István Kovács se află în cea mai bună carieră din perioada sa, numai în sezonul curent având deja patru meciuri la activ în Liga Campionilor, plus unul în Liga Europa și unul în preliminariile Conference League, dar și două partide în Liga Națiunilor. Totodată, românul are trecere și la FIFA, organizație care l-a inclus pe lista arbitrilor prezenți la Mondialul din Qatar, fiind rezervă în opt confruntări, apoi apărând pe lista delegaților atât la Mondialul Cluburilor, cât și la Cupa Golfului Persic. Mai mult, palmaresul său din acest sezon include chiar și două partide din competițiile care aparțin de Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.
Popularitatea sa se reflectă, fără doar și poate, în încasări: în primul rând, grație faptului că se află în categoria Elite Class, István Kovács primește 5.000 de euro din partea UEFA pentru fiecare meci arbitrat, indiferent de competiție. Astfel, raportat la sezonul curent, de aici s-au adunat 45.000 de euro, cărora li se adaugă aproximativ 20.000 de euro pentru meciurile din zona arabă, 18.000 de euro pentru partidele din Superligă, peste 90.000 de euro pentru ipostaza de rezervă de la Mondial și în jur de 30.000 de euro de la Mondialul Cluburilor și Cupa Golfului Persic, notează „Adevărul”. Astfel, doar în acest sezon, încasările românului „sar” de 200.000 de euro.  

Arbitrul român, în atenția marilor ziare din Italia

Dat fiind derbiul italian din această fază a competiției, presa din „Țara Cizmei” nu a ratat ocazia să-i contureze profilul lui István Kovács. „Românul de 38 de ani István Kovács, un profesor de educație fizică, va fi arbitrul de la Milan-Napoli, prima manșă a sfertului de finală din Liga Campionilor. Kovács are trei precedente cu cluburi italiene în meciuri din cea mai importantă competiție continentală. În total, bilanțul echipelor italiene în Europa cu el la centru este de patru victorii, patru egaluri și o înfrângere. În plus față de echipele de club, Kovács are de asemenea un precedent și cu Albaștrii lui Roberto Mancini (n.r. echipa națională a Italiei), care a făcut 0-0 la Belfast cu Irlanda de Nord pe 15 noiembrie 2021, în preliminariile pentru Cupa Mondială din Qatar”, au notat cei de la „Gazzetta dello Sport”.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe