Sumă fabuloasă prin care fotbalul saudit încearcă să îl atragă pe Leo Messi

4 mai 2023 9:54   Fotbal internațional
Ultima actualizare:

400 de milioane de dolari - atât ar fi dispuși cei din Arabia Saudită, mai exact oficialii de la Al-Hilal, să îi ofere lui Lionel Messi, pentru a-și asigura serviciile campionului mondial de 35 de ani, informează presa internațională.

Astfel, acordul - care este negociat de tatăl lui Leo Messi - ar depăşi considerabil contractul antamat de Cristiano Ronaldo cu Al-Nassr, care se ridică la peste 200 de milioane de dolari, fiind valabil până în vara anului 2025. Revenind la fotbalistul sud-american, Leo Messi a fost suspendat, la începutul acestei săptămâni, de către actualul său club, Paris Saint-Germain, pentru două săptămâni, după ce a mers în Arabia Saudită, fără permisiunea grupării. Mai mult decât atât, PSG nici nu ar intenționa să-i prelungească înțelegerea, care expiră în vara aceasta, cu toate că există o clauză care ar face posibil acest lucru.

Un sezon la FC Barcelona și, apoi, transferul în fotbalul saudit - unul dintre scenarii

În contextul dat, transferul lui Leo Messi pare doar o chestiune de timp, principalele variante speculate fiind fie o revenire la FC Barcelona, fie o mutare în fotbalul saudit. Un alt scenariu de luat în calcul ar fi acela mixt: să mai joace un sezon la clubul catalan, apoi să ia calea spre fotbalul saudit. 
După oferta uriașă din fotbalul saudit, reacțiile nu au întârziat să apară, potrivit DigiSport. Presa internațională a comentat interesul pentru Lionel Messi, „Forbes” catalogând suma implicată drept „monstruasă”, același termen fiind folosit și de CBS Sports, în vreme ce AS notează că este o „megaofertă”, subliniind că un astfel de salariu „nu a mai existat în istoria sportului”. Nici „El Mundo Deportivo” nu face excepție, descriind situația: „Ofertă arabă amețitoare. 400 de milioane pe an!”, ilustrând informația cu o fotografie, care îi înfățișează pe Leo Messi alături de Cristiano Ronaldo, în meciul amical disputat de PSG cu Al-Nassr. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe